Nu vă lăsaţi păcăliţi pe Valea Oltului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia atrage atenţia şoferilor care tranzitează DN 7, pe Valea Oltului, să nu ofere bani unor persoane care susţin că au probleme tehnice cu atutoturismul. Potrivit Polliţiei, cei care cer ajutor sunt localnici din Câineni care oferă, în schimbul banilor, bijuterii false.

Şoferii care tranzitează judeţul Vâlcea pe raza comunei Câineni, dar şi pe raza localităţii sibiene Boiţa, sunt atenţionaţi că, în aceste zone, acţionează grupuri de persoane care urmăresc să îi înşele. 

“Persoanele, majoritatea din comuna Câineni, fac semn participanţilor la trafic să oprească, invocând apariţia unor probleme tehnice la autoturismele cu care se deplasează şi lipsa sumelor de bani necesare pentru remedierea defecţiunilor. După ce au convins potenţiala victima, aceştia oferă, în schimbul unor sume de bani, diferite bijuterii din metal comun, de culoare galbenă, pe care le poartă la vedere. Persoanele respective oferă şi o carte de vizită fictivă, pentru a putea fi contactaţi ulterior în vederea restituirii sumei de bani şi a bijuteriilor, dar, în realitate, întâlnirea ulterioară nu mai are loc”, susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Cei care solicită bani pretind că sunt cetăţeni străini şi comunică în diferite limbi de circulaţie internaţională. Aceştia au o ţinută vestimentară îngrijită, menită să ofere încredere. 

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie