Medicul Emil Bărbulescu, prima declaraţie după ce a fost lovit cu bisturiul de Constantin Ploscaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi medici care s-au batut sunt angajati ai celei mai mari unitati medicale din Valcea. Foto Adevarul

Chirurgul atacat cu bisturiul de medicul Constantin Ploscaru a făcut prima declaraţie după altercaţia de sâmbătă,  din holul blocului operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea. Emil Bărbulescu a explicat de la ce a pornit bătaia într-un comuncat de presă.

“În data de 16.01.2016 am fost implicat într-un eveniment nefericit ce a avut loc în incinta SJU Vâlcea. În jurul orelor 11.45 am intrat în sala numărul 1 a Blocului Operator al SJU Valcea, sala în care domnul doctor Ploscaru Constantin efectua o mică intervenţie chirurgicală – extirparea unui chist sebaceu. In momentul în care, în calitatea mea de medic coordonator al Blocului Operator, l-am întrebat pe domnul doctor Ploscaru de ce a ocupat  sala de operaţie  a unui spital judeţean de urgenţă cu o intervenţie chirurgicală minoră, intervenţie ce nu reprezenta o mare urgenţă şi care putea fi efectuată fără probleme în ambulator, am fost agresat de către  Ploscaru Constantin cu un obiect tăietor, acesta provocându-mi o rană în regiunea laterocervicala stânga. Atât doresc să declar în acest moment pentru mass-media până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate”, a transmis  chirurgul Emil Bărbulescu.

Citeste si: VIDEO Bătaie între medici la Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea. Un chirurg, cercetat după ce a atacat cu un bisturiu un alt medic

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani