Liberalii vor regulament pentru repartizarea banilor. Cîlea ameninţă că rupe USL Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii au discutat aproape 30 de minute pe această temă. Foto Adevărul

Şedinţă cu scântei în Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea după ce consilierii liberali i-au cerut preşedintelui Ion Cîlea aprobarea unei hotărâri prin care alocarea fondurilor către primării să se facă în baza unor criterii. Deranjat de iniţiativa colegilor de alianţă, Ion Cîlea a ameninţat, după şedinţă, că rupe USL Vâlcea.

Liberalii au cerut, prin vicepreşedintele Bogdan Pistol, ca repartizarea banilor să se facă în urma unei analize atente şi în baza unei hotărâri a CJ în care să fie specificate şi câteva criterii, respectiv punctaje. De exemplu, o comună ar putea fi punctată chiar şi pentru numărul de locuitori. 

Iniţiatorii proiectului cred  că o astfel de măsură ar conduce la o alocare obiectivă a fondurilor, nu pe criterii politice.

Iniţiativa i-a deranjat pe colegii de alianţă, aceştia reproşându-le liberalilor că ar fi trebuit să discute aceste aspecte într-o şedinţă USL Vâlcea sau măcar cu cei 89 de primari din judeţ.

„Noi avem o alianţă, suntem USL, nu era normal să discutaţi cu noi şi pe urmă să daţi publicităţii acel proiect? Nu aveţi voie să veniţi în CJ cu sigla PNL, aici suntem USL!”, a spus Ion Cîlea. 

Deşi fiecare parte a venit cu argumente pro şi contra, consilierii nu au ajuns la nicio înţelegere. Mai mult, proiectul nu va putea fi supus dezbaterii publice, aşa cum a solicitat Ion Cîlea,  întrucât aleşii  PDL şi PNL  au votat împotrivă. 

 După şedinţă, de supărare, preşedintele CJ a ameninţat că va rupe USL Vâlcea.