Judeţul în care alianţa USR-PLUS a picat în cap. Pact după alegeri: „Nu vrem funcţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Gheorghiu - candidatul USR - PLUS la Primăria Râmnicu Vâlcea şi campania electorală Foto Arhiva colaj

În timp ce USR - PLUS a reuşit să câştige Primăria Bucureştiului, la Vâlcea formaţiunea politică a anulat, prin rezultatele obţinute la alegerile locale, tot capitalul de imagine acumulat până acum.

Dacă la nivel naţional PSD se scufundă, iar USR - PLUS devine noua stea a politicii româneşti, există judeţe în care situaţia stă exact invers.

Este şi cazul Vâlcea. Anul trecut, în urma alegerilor europarlamentare, Râmnicu Vâlcea - cunoscut drept „oraşul lui Gutău” - era câştigat de USR - PLUS, o premieră în istoria recentă a politicii vâlcene. Noua formaţiune politică scotea, împreună cu cei de la PNL, judeţul de sub monopolul PSD. 

Mai ales la nivel de reşedinţă de judeţ, la europarlamentare, USR-PLUS a întrecut partide istorice precum PSD şi PNL, obţinând cele mai multe voturi din partea vâlcenilor, iar la nivel de judeţ clasându-se pe locul III. 

Un an mai târziu, la alegerile de duminică, la Vâlcea USR–PLUS a existat doar cu numele. Candidatul la funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, tânărul Andrei Gheorghiu a obţinut cu greutate puţin peste 2.500 de voturi. La europarlamentare, vâlcenii au acordat aceleiaşi formaţiuni politice peste 11.000 de voturi. 

USR -PLUS nu a obţinut nici un post de primar în Vâlcea. A reuşit să obţină doar trei mandate de consilier local în Râmnicu Vâlcea, care îi va permite să facă jocurile politice în reşedinţa de judeţ.

     

Motivul pentru care USR - PLUS nu a făcut înţelegere cu PNL, la Vâlcea

Dacă Bucureştiul a fost câştigat graţie unei înţelegeri privind candidaturi comune la sectoarele Capitalei, care a avut loc între liderii PNL şi USR - PLUS, la Vâlcea, deşi au existat discuţii pe această temă, nu s-a putut ajunge la un numitor comun.

Zvonuri despre o posibilă alianţă pe această temă au circulat multă vreme. Informaţiile au fost infirmate însă chiar de către preşedintele USR - PLUS Vâlcea, Andrei Gheorghiu, care s-a arătat interesat să candideze el însuşi pentru funcţia de primar. 

Cei de la USR-PLUS au motivat decizia de a nu se alia cu cei de la PNL prin trecutul politic al candidatului liberal: „Noi am fost consecvenţi mereu în declaraţii şi în acţiuni. Am anunţat de mult timp şi nu ne mai schimbăm acum părerea. USR nu va susţine niciodată un candidat care a fost promovat în funcţie şi susţinut în carieră de PSD – Dragnea – Dăncilă. Filiala judeţeană are autonomie şi nu ne va impune nimeni ceva. USR este un partid construit altfel”, declara Gheorghiu, unui reporter al publicaţiei locale Gazeta Vâlceană, în urmă cu o jumătate de an.

Declaraţia făcea referire la faptul că Virgil Pîrvulescu, candidatul PNL, a fost numit la începutul anului trecut, pe când nu era liberal, în fruntea ANAF, ca vicepreşedinte, coordonator al Direcţiei Antifraudă. După câteva luni a fost schimbat de acelaşi Guvern Dăncilă care l-a numit pe funcţie.

Declaraţia lui Gheorghiu nu era o noutate: în luna august a anului trecut, pe fondul rezultatelor şi a euforiei de după europarlamentare, acesta a susţinut acelaşi lucru: că nu este interesat de o alianţă cu PNL.

Erodarea imaginii prin scandaluri

Urmare a acestei declaraţii, unii au tras concluzia, şi înainte şi după rezultatele la alegerile locale, că USR-PLUS a făcut „blat” cu PER, în Râmnicu Vâlcea, în timp ce alţii, chiar şi dintre apropiaţi, i-au reproşat şi îi reproşează în continuare liderului USR - PLUS că nu a făcut parteneriat cu PNL din „mândrie”, un orgoliu care a costat scump alianţa, contabilizând situaţia în voturi.

Şi unii şi alţii sunt convinşi că dacă această înţelegere ar fi existat la Vâlcea, ar fi fost mari şanse ca Mircia Gutău, susţinut de PSD - PER, să nu mai câştige al patrulea mandat de primar la Râmnicu Vâlcea.  

Pe de altă parte, la declinul USR-PLUS la Vâlcea au contribuit şi scandalurile interne, izbucnite în urma unor informaţii apărute în spaţiul public, potrivit cărora formaţiunea politică s-a transformat în „organizaţie de familie”, informaţii pe care tinerii politicieni nu au ştiut cum să le gestioneze.

Informaţiile făceau referire la faptul că preşedintele organizaţiei judeţene (Andrei Gheorghiu) şi vicepreşedintele organizaţiei locale din Râmnic (Eduard Rădulescu) şi-au adus soţiile în biroul de conducere al filialei judeţene. La fel, n-a fost văzută cu ochi buni nici impunerea la şefia formaţiunii din Râmnicu Vâlcea a lui Romeo Odochian, fost coleg de partid chiar cu edilul Mircia Gutău, de pe vremea PD-ului, în acelaşi timp cu eliminarea altor membri de partid care mai activaseră şi în alte formaţiuni politice, ori pe alte motive.  

La alegerile locale de duminică, 27 septembrie, toate greşelile de imagine au fost aspru depunctate. Reprezentanţilor USR-PLUS li s-a reproşat discursul anemic anticorupţie şi „fără penali în funcţii publice”, cu care au avut de câştigat în trecut. Tânărul candidat la funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea a preferat să ducă o campanie fair - play şi să stea departe de lupta politică şi declaraţiile atât de întâlnite în campaniile electorale. 

Deşi s-a clasat pe poziţia a treia, cu puţin peste 2.500 dintre voturi (7,55%), Gheorghiu a fost la mare distanţă faţă de primii clasaţi: Mircia Gutău şi Virgil Pîrvulescu. Cele 1.000 de voturi în plus pentru componenţa Consiliului Local (peste 3.500 voturi total - 10,88%) au adus însă celor de la USR - PLUS trei mandate de consilier local cu care se vor face jocurile în Râmnicu Vâlcea.   

Voturi cu care PNL - Vâlcea speră să obţină majoritate în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Pentru că, deşi a câştigat încă un mandat de primar, Mircia Gutău nu a reuşit să aibă şi majoritatea de consilieri.

Surprinzător, nouă mandate de consilier local vor reveni celor de la PNL (33,64%), şase celor de la PSD (22,78%) şi cinci vor merge la PER (17,77%). Pe plan local între liderii PSD şi PER există un acord, în urma căruia Mircia Gutău va beneficia în final de sprijinul necondiţionat a 11 dintre consilierii locali. 

     

Parteneriat după alegeri: „Nu ne interesează funcţiile”

Liderul Organizaţiei Vâlcea a PNL, parlamentarul Cristian Buican, a postat marţi, 29 septembrie, pe reţeaua sa de socializare: „Aseară, în BPJ al PNL Vălcea, am decis să propunem colegilor de la USR-PLUS, implementarea unui proiect comun pentru Râmnicu Vâlcea, prin constituirea unei majorităţi în Consiliul Local. Nu e vorba aici de obţinerea unor funcţii! Cred că, în acest fel, rămânem consecvenţi principiilor noastre şi nu vom trăda încrederea majorităţii alegătorilor din Râmnic care au votat pentru cele două formaţiuni politice. E dorinţa noastră, a liberalilor. Aşteptăm răspunsul colegilor de la USR-PLUS care sper că nu vor face jocul ”alianţei binelui PSD - PER” şi de această dată”.

Despre acest „joc” pomenea Cristian Buican şi în urmă cu mai bine de o lună într-o altă postare în care se întreba: „Oare de ce ”Alianţa răulului PSD - PER” nu atacă candidaţii USR - PLUS?”. 

Liderul USR-PLUS,  Andrei Gheorghiu a anunţat şi el o intenţie similară pe contul său de socializare, după ce a mulţumit vâlcenilor pentru voturi: „Avem trei consilieri în Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, principiali, oneşti, dornici să schimbe municipiul în bine. În momentul de faţă calculul pentru Consiliul Local Râmnicu Vâlcea arată ca USR şi PNL pot face o alianţă fragilă împotriva alianţei certe PSD - PER. Prin votul râmnicenilor am fost mandataţi să fim consilieri. Pe această cale, reiterăm convingerea noastră că nu facem o politică pe funcţii. Nu vrem să obţinem funcţia de viceprimar, nu dorim funcţii în administraţie, altele decât cele obţinute prin votul de încredere al cetăţenilor. Discuţiile pe care le vom purta cu partenerii politici vor viza programul nostru de guvernare, prezentat în alegeri”.

O alianţă între cei de la PNL şi USR-PLUS ar crea o majoritate „fragilă” în Consiliul Local, de 12 la 11 consilieri. USR-PLUS a pierdut în schimb şansa de a intra în Consiliul Judeţean, pentru că, fiind vorba despre o alianţă, nu a reuşit să treacă de pragul de 7%.

 

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE Alegeri locale 2020. Cine a câştigat alegerile în Vâlcea: „I-am zdrobit”

Cu câte voturi a recâştigat Mircia Gutău postul de primar la Râmnicu Vâlcea

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi