Incident grav la o grădiniță din Vâlcea: o fetiță rănită. Versiuni contradictorii despre producerea accidentului

0
Publicat:

Un copil în vârstă de 5 ani a suferit răni serioase în urma unui episod petrecut la grădiniță. Întâmplarea este relatată diferit de părintele copilului, care acuză personalul de neglijență, respectiv de reprezentanții IȘJ Vâlcea.

Grădinița nu a anunțat incidentul către IȘJ Vâlcea FOTO: arhiva tată victima

Incidentul s-a petrecut joi-dimineață, la Grădinița Ostroveni 3 din Râmnicu-Vâlcea, însă evenimentul a devenit public după ce părintele copilului a făcut o postare pe un grup de Facebook, atașând mai multe fotografii. Părintele lasă să se înțeleagă că fetița ar fi avut o altercație cu o altă colegă de grupă. Colega ar fi împins-o, fetița s-a împiedicat și în cădere s-a lovit de mobilierul din sala de grupă, suferind răni adânci în zona gurii.

Uitați-vă cum am fost azi de dimineață chemat să îmi iau fetița de la grădiniță! Am primit telefon în jurul orei 08:30 min să vin urgent să îmi iau fata de la Grădinița Ostroveni 3 că s-ar fi jucat cu un copilaş şi că are buza spartă. Când am ajuns acolo, să aflu şi sa observ că fetița mea este desfigurată şi cu buza spintecată, câțiva dinți sparți şi vânătă şi umflată la bărbie şi să aflu că o colegă de a iei a dat în ea şi a împins-o de masa din clasă. Am luat legătura şi cu mama fetiței care mi-a împins-o şi mi-a lovit-o şi mi-a spus să nu o mai deranjez, că fata ei nu a făcut nimic şi că fetița mea s-a împiedicat, şi mi-a vorbit tot ea foarte răstit”, a relatat părintele în postarea de pe grupul Părinții Elevilor din România.

Când am ajuns la grădiniță, fetița mea era în baie cu educatoarele, asistenta și două infirmiere care deja îi puseseră comprese sterile la gură, spunându-mi să o duc la spital, însă să nu cumva să îi dau compresa jos de la gură până ajung la spital. Ulterior fata se văita foarte rău de durere în timp ce ne deplasam pe jos, i-am spus să mă lase să ma uit la guriță să vad cum e buza spartă, neştiind şi nevãzând în agitația aia că de fapt era spintecată şi că îi lipseau câțiva dințişori din gură”, a continuat părintele.

Tatăl a mai precizat că este nemulțumit că personalul grădiniței nu a sunat la 112 pentru a cere ajutor de specialitate și că nu-și explică evenimentul, pentru că „în acea clasă sunt permanent două educatoare şi o îngrijitoare”.

Eu dimineață am să fac plângere la poliție şi certificat medico-legal. Am ataşat și pozele cu fetița mea şi conversațiile și înregistrarea cu mama fetiței care a lovit-o”, a mai arătat părintele în postare, precizând de asemenea că fiica sa este diagnosticată cu diabet tip 1.

Ulterior, tatăl fetiței a declarat pentru „Adevărul” că vineri, 16 ianuarie, a depus o plângere la Parchet și a făcut demersuri și la Medicina Legală. Ar fi fost de asemenea sunat de polițiștii care s-au sesizat citindu-i postarea.

„Vreau să fac dreptate, că nu e normal, fata mea e mutilată”

Acum fetița este la domiciliu, fiind îngrijită de părinți, după ce joi-seara, a precizat tatăl, s-a intervenit de urgență la spital. Familia a trăit momente delicate, dată fiind boala copilei. Fetiței i-ar fi scăzut periculos de mult glicemia, fiind nevoie să se intervină perfuzabil. Ulterior s-a intervenit pentru a i se trata rana suferită.

Mi-a spus că trebuie să mai ajung cu ea să-i fac un CT la cap și să mai ajung cu ea la stomatolog. Am luat legătura cu educatoarele, și educatoarele, că, domne, că să nu mă duc la poliție, că mă roagă frumos, că le fac și lor belele și nu are rost. Că să vedem cum decurge chestia cu gura fetei, că să fie ea bine, că nu știu ce. Și eu am spus că vreau să fac dreptate, că nu e normal, fata mea e mutilată. Hai, dacă era un semn pe mână, mai ziceam, sunt copii, e totul bine. Fata mi-a povestit că educatoarea Maria stătea pe telefon, ea se juca cu Irina și a venit Medeea și a împins-o tare cu gura de masă. Dar pe mine m-a dus în eroare de ce a vrut să plec cu fata din grădiniță, de ce au insistat? Trebuia să-mi cheme și mie măcar o ambulanță, ceva”, a mai spus părintele.

Tatăl este nemulțumit de faptul că a fost îndemnat să plece singur cu copilul la spital, fără ca personalul grădiniței să solicite o ambulanță și să-și asume răspunderea pentru întregul incident.

„Noi am aflat din postarea pe care a făcut-o”

Grădinița nu a anunțat incidentul la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, astfel că totul a ieșit la iveală doar în momentul în care tatăl a făcut postarea pe rețeaua de socializare. Atunci s-a pus în mișcare procedura birocratică, la grădiniță a fost trimisă o echipă care să verifice ce s-a întâmplat, iar primele concluzii ar fi că incidentul s-a produs fără ca un alt copil să fi fost implicat.

„Copilul n-a fost astăzi la grădiniță, a fost ținut de părinte acasă. Lucrurile, din informațiile pe care noi le-am cules, nu sunt cum s-au relatat în postarea aceea. Copilul într-adevăr a căzut, dar nu l-a împins nimeni. S-a întâmplat ieri dimineață, doamna educatoare era în sala de grupă. Mai erau și alți copii, pentru că era în perioada de la 8.00 la 9.00 când vin copiii la grădiniță. (...) Alergau, erau câțiva copii care alergau. Doamna le-a spus să se liniștească. Fetița a continuat să alerge și până să ajungă doamna să o ia de mânuță a căzut. Nu a împins-o nimeni. Au chemat imediat medicul, pentru că este grădiniță cu program prelungit și au acolo medic și asistentă (...). Au chemat medicul, au anunțat părintele, care a venit și a luat copilul. Din ce am înțeles de la doamna director, e bine. De fapt asta ne interesa în primul rând, să fie copilul bine”, a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Vâlcea, Mihaela Andreianu, pentru „Adevărul”.

Fetița va avea nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale FOTO: arhiva tata victima

Tatăl nu s-a adresat direct către IȘJ, iar grădinița nu a anunțat superiorii, astfel că instituția județeană a aflat doar atunci când a apărut postarea.

Logic este ca dacă ești nemulțumit, vii să sesizezi. Îi spui directorului, nu se rezolvă, sau ești nemulțumit de răspunsul pe care ți-l dă directorul, te duci la Inspectorat. Noi am aflat din postarea pe care a făcut-o”, a precizat Andreianu. Reprezentanții grădiniței vor da la rândul lor explicații pentru faptul că nu au anunțat incidentul.

Familia este însă decisă ca totul să nu se sfârșească printr-o anchetă administrativă, așa că a fost depusă o plângere penală. Tatăl spune că va solicita și despăgubiri, pentru că la spital i s-a spus că ar putea fi nevoie și de alte intervenții. Conform certificatului medico-legal, pentru vindecarea leziunilor suferite fetița va avea nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale. Același document mai precizează că în urma traumatismului copila și-a pierdut și un dinte. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat