Grindeanu este optimist că lucrările de pe Valea Oltului se vor înscrie în termenul asumat. Când va fi reluată circulația VIDEO

0
0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut marți verificări în teren pe Valea Oltului (sectorul Boița-Lazaret) și s-a declarat optimist în ceea ce priveşte redeschiderea traficului  la termenul asumat.

„La 16 zile de la începerea lucrărilor de defrișare pentru amenajarea drumurilor de acces mai mult de jumătate din obiective au fost atinse. Drumul principal de acces a fost finalizat iar antreprenorul turc se concentrează acum pe amenajarea drumurilor secundare necesare accesului spre zonele în care se vor realiza geoforaje. În acest ritm lucrările se vor finaliza conform programului stabilit (9 august 2024). Pot spune că au fost făcuți pași extrem de importanți pentru începerea construcției unui sector foarte dificil din autostrada Sibiu-Pitești”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook. 

Ministrul Transporturilor s-a întâlnit marți cu constructorul lotului 2 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, la Boiţa, unde începe sectorul de opt kilometri din DN 7 restricţionat pe timpul zilei.

Sorin Grindeanu, pe Valea Oltului. FOTO Facebook Sorin Grindeanu

„Această decizie de închidere a traficului parţială, între 6.00 şi 20.00, iată ne-a adus în situaţia, acum fiind la jumătate din perioada restricţionată, să fim cu lucrările, înţeleg de la companie, undeva la 52% progres pe acest proiect”, a  declarat în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul vizitei pe şantier, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.  

Sorin Grindeanu: „Suntem undeva la jumătate”

Restricțiile pe cei opt kilometri din DN 7 au fost impuse pentru a permite realizarea drumurilor tehnologice la viitoarea şosea ce va lega Ardealul de Muntenia.

„ Am avut şi noroc în aceste două săptămâni de vreme cât de cât bună. Au fost doar o zi sau două de ploi, ceea ce a permis să se lucreze la foc continuu. (...) Nu am semne de întrebare, urmare a întâlnirii avute, că lucrurile nu vor sta la fel şi în următoarele două săptămâni şi un pic, cât a mai rămas. Suntem undeva la jumătate, aşa cum am mai spus, astfel încât pe 9 august să fie data în care să redăm în circulaţie acest sector de opt kilometri, închis parţial de la Boiţa la Lazaret. (...) Astăzi vă spun că sunt optimist că această finalizare va fi în termen", a continuat ministrul Transporturilor.

„Trebuie să fim siguri că vom avea toate condiţiile îndeplinite să se poată da drumul la trafic”  

Sorin Grindeanu a precizat totodată că s-au luat măsuri şi pentru perioada de după redeschiderea circulaţiei, zona urmând să rămână în monitorizarea drumarilor pentru a se asigura că nu vor fi probleme în trafic.

„Va veni sezonul ploios pe care noi l-am evitat şi acesta a fost motivul pentru care e această fereastră de timp de câteva luni în care se pot face aceste lucrări, dar asta nu înseamnă că în momentul în care vine sezonul ploios - septembrie, octombrie - nu trebuie să ne asigurăm că toate pietrele, aluviunile care nu au picat în această perioadă nu vin pe şosea. Şi am cerut să se constituie un task force de la DRDP Braşov împreună cu constructorul, astfel încât după această perioadă să monitorizeze zilnic eventualele să spunem deplasări de roci şi tot ceea ce ar putea să pună în pericol. S-au făcut şi se fac aceste lucrări, care au dus la destabilizarea solului pe această bucată şi trebuie să fim siguri că vom avea toate condiţiile îndeplinite să se poată da drumul la trafic”, a mai spus Grindeanu

Mare parte din drumurile tehnologice prevăzute iniţial pentru a permite accesul în zonele unde se fac investigaţiile geotehnice au fost finalizate, în prezent lucrându-se la realizarea unor drumuri tehnice suplimentare pentru a putea scoate masa lemnoasă rezultată în urma defrişărilor, au explicat reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere care l-au însoţit pe ministrul Transporturilor pe Valea Oltului, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei