Grindeanu răspunde liberalilor cu privire la ritmul lucrărilor de pe Valea Oltului: „Și dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţii din Valea Oltului, nu s-ar putea defrişa noaptea”
0Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a răspuns criticilor venite de la președintele PNL, Nicolae Ciucă, cel care a criticat decizia constructorilor de pe Valea Oltului de a munci mai mult ziua decât noaptea. Grindeanu a spus că și dacă s-ar crea o armată de „ostași galbeni” tot nu s-ar putea defrișa noaptea.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că marţi va merge pe Valea Oltului să vadă cum se desfăşoară lucrările de defrişare şi a precizat că, potrivit raportului pe care îl primeşte, acestea sunt realizate în proporţie de 40%, potrivit news.ro.
El a precizat că, aşa cum anunţase anterior, pe 9 august se va relua circulaţia pe Valea Oltului.
”Marţi, în principiu, o să merg să văd cum se desfăşoară lucrurile (pe Valea Oltului-n.r.). O să fie marţi două săptămâni de la acele restricţii absolut necesare. Asta fiindcă am văzut că sunt unii care îşi dau cu părerea. Sunt absolut necesare, iar discursuri din acestea populiste, care dau bine electoral, dar care n-au nicio legătură cu partea practică, pe mine nu mă impresionează”, a declarat, vineri, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Printre cei care susțin că lucrările de defrișare pe Valea Oltului ar trebui făcute noaptea, pentru ca ziua să se poată circula, se numără și președintele PNL, Nicolae Ciucă.
„Este o chestiune care trebuia pregătită. Şi vă spun cât se poate de sincer, atât cât am putut eu să văd pe unde am fost în Europa, lucrările la infrastructură se fac pe timp de noapte, ziua lasă oamenii să circule, le dau voie să-şi vadă fiecare de activităţile curente. Este clar că noaptea este un trafic mult mai degajat, existând posibilitatea şi pentru lucrători să poate să se desfăşoare mai bine”, a declarat Nicolae Ciucă marți seară, la Digi24.
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările de defrişare nu ar fi putut să fie realizate noaptea.
”Şi dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţii din Valea Oltului, eu nu cred că s-ar putea face defrişări pe timp de noapte şi nu că nu cred eu, nu crede nimeni, fiindcă această decizie a fost luată urmare a consultărilor cu toţi cei care se pricep. Aşa că declaraţii din acestea, aşa cum am spus, populiste, care dau bine şi care cred unii că aduc voturi, trebuie ignorate. Şi le mai spun ceva, niciodată nu vor câştiga voturi cu declaraţii de tip PPDD, AUR şi alte asemenea formaţiuni politice. Fiindcă aceste declaraţii sunt în acea linie. Mă aşteptam la mai multă seriozitate”, a transmis ministrul Transporturilor, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările sunt deja la 40%, iar constructorul este în grafic.
„Aseară, raportul arată că sunt undeva la 40%, ceea ce înseamnă foarte bine, marți o să fiu personal acolo. Sunt în grafic, ceea ce înseamnă că pe 9 august se reia circulația pe Valea Oltului”, a mai spus Grindeanu.
Conferință de presă a fost susținută de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, după semnarea contractului pentru finalizarea drumului de legătură între A1 și DN69.