FOTO VIDEO Restricţii rutiere. Pe Transfăgărăşan şi Transalpina se va circula doar ziua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Drumurile dintre nori” Transfăgărăşan şi Transalpina circulabile doar ziua, Foto: Facebook

De miercuri, 26 septembrie, pe Transalpina şi Transfăgărăşan se va putea circula doar ziua. Măsura impusă de cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost luată pentru a se putea interveni cu utilaje şi a se face revizia acestor drumuri naţionale „dintre nori”.

Începând de mâine, 26 septembrie, circulaţia pe DN 67C (Transalpina), între Rânca şi Obârşia Lotrului va fi permisă autovehiculelor doar între orele 9:00 şi 18:00. Revizia va fi făcută începând cu ora 06.00 în fiecare zi, şi are ca scop identificarea şi remedierea eventualelor probleme. 

Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru Transfăgărăşan - DN 7 C. Nu se mai poate circula pe timpul nopţii între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă.

Prevederea a fost luată pentru ca utilajele CNAIR să aibă timpul necesar pentru a acţiona, iar reprezentanţii companiei să facă revizia drumului şi să asigure circulaţia în condiţii de siguranţă pentru participanţii la trafic.

Decizia survine exact în ziua în care doi bărbaţi au fost prinşi furând granit din zidurile de sprijin de pe Transalpina, punând astfel în pericol siguranţa traficului. Hoţii au fost surprinşi de poliţişti într-o autoutilitară cu numere de înmatriculare de Gorj încărcată cu peste şapte tone de piatră. Piatra a fost confiscată, iar bărbaţii s-au ales cu dosare penale.

În plus, azi - noapte, patru maşini cu turişti au rămas blocate în Căldarea Urdele, aceştia fiind luaţi prin surprindere de căderile de zăpadă. Au cerut ajutorul autorităţilor, după ce unii dintre ei au rămas fără combustibil, fiindcă s-au încălzit toată noaptea în maşină, plecând la drum în haine subţiri de vară. Au fost salvaţi de drumari şi salvamontişti.

Situaţia este similară şi pe Transfăgărăşan, unde a nins destul de mult în ultimele zile. Pe anumite porţiuni, stratul a atins şi 30 cm. Astăzi, au fost restricţii între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, pentru filmarea unui spot publicitar cu pilotul de raliuri Titi Aur.

„Facem apel la conducătorii auto să respecte restricţiile instituite şi să nu intre pe sectorul de drum menţionat în alte intervale orare, decât cele permise, pentru că îşi pun viaţa în pericol din cauza instabilităţii atmosferice la altitudine, ceea ce poate genera formarea de gheţă pe carosabil, ceaţă densă, precum şi căderi de stânci”, atrag atenţia reprezentanţii CNAIR.

O serie de imagini surprinse pe Transalpina şi Transfăgărăşan astăzi au devenit virale pe net.

Zăpadă, marţi, 25 septembrie, pe Transalpina, drumari în acţiune.

Filmare de la Cabana Capra, pe Transfăgărăşan, marţi seara.

Drumari în acţiune pe Transfăgărăşan

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului