Video FOTO VIDEO Prima casă de îngrijire între generaţii. „O idee foarte naturală de a integra copiii la cursurile oamenilor în vârstă”

Refrenul unui cântec de grădiniţă este ultimul lucru la care te-ai aştepta atunci când mergi într-un azil de bătrâni; se întâmplă într-o instituţie pentru pensionari din sudul Londrei, ai cărei beneficiari chiar asta fac - cântă şi dansează, se distrează alături de nişte copii care le arată cum să facă acest lucru.

GALERIE FOTO

Un reportaj al celor de la „The Independent” arată succesul de care se bucură primul centru de îngrijire între generaţii din Marea Britanie, prezentând mărturiile beneficiarilor. 

Bătrâni şi copii la un loc, unii pe scaune, alţii ţopăind, par să se bucure împreună unii de prezenţa celorlalţi. Bunici fredonând cântece de grădiniţă, micuţi dansând, totul demonstrează că studiile se aplică şi în practică. 

Copiii, la rândul lor, par teribil de încântaţi de interacţiunea cu bunicii din azil. „Dansează şi ţopăie. Şi ne place şi nouă”, afirmă Anna Platman, în vârstă de 93 de ani, rezident al casei de îngrijire de aproape un an. „Bătrâneţea are momentele sale. Dar pentru o oră, uiţi că eşti departe de propria familie.”

Nightingale House din Wandsworth este prima instituţie de acest gen din Marea Britanie, care integrează vârstnicii cu copiii. Având o grădiniţă şi o casă de îngrijire a bătrânilor în acelaşi loc, copiii pot vizita zi de zi vârstnicii - spre încântarea ambelor părţi.

În dimineaţa când reporterii de la „The Independent” au vizitat instituţia pentru prima dată, bătrânii şi copiii participau la o oră / sesiune de exerciţii comune. "Frere Jacques" se juca cu vârstnicii dispuşi sub forma unui cerc, bătând din palme şi mişcându-şi braţele în aer, în timp ce copiii dansau în mijloc şi le aruncau nişte mingi ori ridicau împreună greutăţi uşoare. Iar când a început „The Hokey Cokey”, copii şi bătrâni au dansat împreună ţinându-se de mână.

Anna, care fredona toate referenele cântecelor de grădiniţă, cu o energie impresionantă, are o slăbiciune pentru Martha, de 3 ani, zâmbindu-i larg ori de câte ori o vedea ţopăind.

„Când a venit astăzi, s-a îndreptat direct spre mine şi mi-a spus: «Bună, Ana!». Martha are 3 ani şi eu 93. Deci, te-ai putea imagina la 93 de ani spunând «Bună»? Mi-a zâmbit şi mi-a spus: „Hei, ia uite ce port!”. E nemaipomenit!”.

Fay Garcia, o femeie la patru ace, de 90 de ani, zâmbea larg când se juca alături de unul dintre copii, aplaudând când micuţa prindea mingea. Pentru ea, după ce s-a mutat de acasă, pentru a face carieră în New York, la Naţiunile Unite, joaca alături de copii este percepută ca o metodă de întinerire.

„Este o mare bucurie când ni se alătură. Ne fac să zburdăm”, a chicotit Fay cu un zâmbet larg pe faţă. „Este atâta bucurie să-i vezi cât de tare se distrează. E minunat”.

„Nu am avut niciodată copii. Am călătorit prin întreaga lume, când lucram, nu am avut timp să mă bucur nici măcar de familia sorei mele, şi iată-mă acum, la 90 de ani, de parcă aş fi renăscut complet!”.

Fay a povestit că interacţiunea cu copiii face minuni pentru ea şi ceilalţi vârstnici, descriind că s-a ataşat de micuţi ca de nişte prieteni.

„Sunt atâţia oameni aici care stăteau toată ziua în scaun, şi doar mâncau sau dormeau. Iar copilaşii aceştia par să-i iubească, chiar şi pe cei mai morocănoşi”, a spus ea în timp ce faţa i s-a luminat. „Par să întinerească doar privindu-i pe copii. Suntem foarte norocoşi să-i avem alături”.

„Am ajuns deja să-i cunosc. Ieri am nimerit în grădiniţă, în timp ce mă plimbam prin grădină. M-au lăsat să mă alătur lor şi am avut chiar o conversaţie drăguţă. După o vreme începi să-i recunoşti, ei să te recunoască pe tine... E precum o vizită din partea unor tineri prieteni minunaţi”.

„Este o descoperire minunată. Nu doar că ai avantajul de a fi alături de nişte copii minunaţi  - exact asta sunt – ci şi poţi învăţa ceva de la ei, şi sperăm să le dăm, la rândul nostru, măcar o parte din cunoştinţele noastre”.

Maurice Elston, în vârstă de 82 de ani, s-a mutat de acasă la scurt timp după decesul soţiei sale. El a povestit că vizitele copiilor oferă senzaţia de familie într-un mediu care altfel ar părea destul de izolat pentru persoanele în vârstă.

„Este o idee extraordinară. Altfel, bătrânii ar avea tendinţa de a se izola. Ideea de a interacţiona cu aceşti copii... Este ca într-o familie. Ne ocupă timpul, este distractiv. Şi pare că şi ei să se bucure de tot ce se întâmplă.”

Studiile au demonstrat că adulţii care experimentează interacţiuni strânse cu alte generaţii sunt mai puţin predispuşi la depresii şi au o stare de sănătate fizică mai bună, şi sunt şi mai fericiţi cu viaţa lor actuală şi mai plini de speranţă pentru viitor.

Michael Stokes, un fizioterapeut care lucrează la Nightingale House („Casa privighetorii”), cu ambele categorii de vârstă în acelaşi timp, exerciţii comune, spune că aducerea copiilor alături de persoanele în vârstă este un concept „foarte natural”, având ca rezultat îmbunătăţirea sănătăţii fizice a tuturor.

„Prezenţa celor mici alături de cei bătrâni este un beneficiu real pentru ambele categorii, mai ales pentru vârstnici, fiindcă devin mult mai implicaţi în tot ce se întâmplă în jurul lor. Entuziasmul, dorinţa de a lua parte la exerciţii este cu mult mai mare când îi au alături pe copii”, spune el.

„Aşteaptă cu nerăbdare ca cei mici să vină, să-i vadă şi să le fie alături la fiecare oră / sesiune. Ei reprezintă motivaţia de a lua parte la acţiune, şi, de asemenea, fac ca totul să pară distractiv mai ales atunci când este vorba despre exerciţii banale pe care, altfel, le-ar putea găsi plictisitoare. Copiii le bucură sufletele, îi îmbogăţesc spiritual”.

„Prin câteva teste simple, am observat că, de când copiii iau parte la orele noastre, forţa persoanelor în vârstă, puterea lor s-a îmbunătăţit la propriu, la fel şi nivelurile de activitate. Capacitatea lor funcţională s-a îmbunătăţit, precum şi abilităţile lor de a putea sta în picioare şi de a-şi menţine echilibrul”.

„Cred că este o idee foarte naturală de a integra copii la cursuri cu oamenii în vârstă, din societate. Adulţii au parte de fericire când văd bucuria copiilor care participă la activităţile desfăşurate în cadrul centrului într-un mod distractiv.”