FOTO VIDEO Colinde interpretate într-o variantă medievală, de corul unor preoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corul preoţilor Arhiepiscopiei Râmnicului Foto Arhiepiscopia Râmnicului

Două corale, cea a preoţilor din Arhiepiescopia Râmnicului, dar şi cea a Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta prof. dr. Codruţ Dumitru Scurt, fac senzaţie oriunde merg. Vă invităm să urmăriţi Corul Preoţilor interpretând colinde de Crăciun, din mai multe zone ale ţării, într-o altă manieră decât cea tradiţională, în spiritul muzical al lui Anton Pann, în genul medieval.

GALERIE FOTO

În general, cele două coruri interpretează împreună, mai ales pe scena Filarmonicii de Stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, ele alcătuind formaţia vocal-instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului. Vă prezentăm Corul Preoţilor interpretând magistral colinde de Crăciun din mai multe zone ale României, altfel decât am fost obişnuiţi.

Corala a concertat în acest an şi pe scena Ateneului Român din Bucureşti, cu ocazia Anului Omagial al Unităţii de Credinţă şi de Neam şi Anului Comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, alături de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, piese patriotice dedicate Centenarului.

De asemenea, a fost prezentă în cadrul mai multor activităţi culturale organizate atât în judeţ cât şi în ţară, precum concertul de colinde din cadrul Filarmonicii de Stat Ion Dumitrescu, Decembrie Magic, concertul caritabil „De prin lume…” etc. Formaţia vocal instrumental a Arhiepiscopiei s-a înfiinţat în 2016 şi de atunci încântă şi uimeşte publicul de pretutindeni. 

Atât pe canalul de YouTube, cât şi pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului, puteţi găsi o serie de colinde interpretate de cele două corale din „oraşul domniei lui Mircea cel Bătrân”.

Pr. prof. dr. Codruţ Dumitru Scurtu dirijează o formaţie de muzică veche, precum şi corurile reunite ale Preoţilor vâlceni şi Seminarului Teologic Sf. Nicolae, toate aparţinând Arhiepiscopiei Râmnicului. Dirijor, interpret şi compozitor, Dumitru Scurtu a creat în 2016 ansamblul de muzică veche. A avut inspiraţia de a introduce în formaţie un oboist şi un violinist, printre alţii, iar programele oferite sunt construite precum nişte concerte instructive în care povestea muzicii vechialternează cu interpretarea ingenioasă şi valoroasă a interferenţei dintre muzica instrumentală şi muzica corală.

În concertele dirijorului Scurtu este nelipsit marele Anton Pann, multe din interpretări fiind inspirate din muzica acestuia. În plus, oboiul maestrului instrumentist Dorin Farcaş „poate coborî în autenticitatea sonoră a timpului până în anii de început ai muzicii arabe şi creştine, şi mulsumane”, alături de vioara lui Nicuşor Gheorghe, tobele lui Mihail Rotariu sau tamburina lui Ştefan Mihalache. 

Nelipsite din repertoriul ansamblului vâlcean sunt „Din sânul maicii mele”, a lui Anton Pann, care stă la baza Imnului „Deşteaptă-te Române”. Manuscrisul lucrării a fost încredinţat lui Gavril Musicescu în 1839, la Iaşi. De asemenea regăsim şi alte melodii ale lui Anton Pann precum: „Hora Boierului, hora robului şi hora vinului”, pe care marele muzician a ascultat-o la începutul anilor 1800 în zona Drăgăşaniului, „Dor Dorule”, „Bordeiaşi, bordei, bordei”; „Jalea Turturelei”,  şi multe altele.

Râmnicul se poate lăuda cu încă un ansamblu muzical artistic, profesionist, de mare succes. În doar doi ani de formaţie de Muzică Veche, „a reuşit să umple un imens gol în spaţiul sonor al acestui oraş cu adevărat domnesc: spatial sonor al muzicii de la curţile domneşti ale ţărilor româneşti, valahe care au valoarea muzicii sacre”, chiar dacă „valoarea muzicii psaltice genul celei cântată de Nikodimos Kabarnos nu va fi atinsă şi egalată niciodată”, după cum precizează specialiştii în domeniu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!