FOTO Mănăstirea Horezu, asemuită cu măreţele feude din Tyrol sau de pe Rin: „Începi să crezi poveştile lui Dumas“

Într-un raport al Comisiei Monumentelor Istorice de la 1882, publicat în presa vremii, se vorbeşte în detaliu despre magnifica Mănăstirea Horezu din Vâlcea.

GALERIE FOTO

Raportul a fost întocmit de poetul Alexandru Macedonski, care la vremea respectivă era comisar extraordinar al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, cu misiunea inspectării monumentelor istorice. Actul era destinat ministrului Instrucţiunii şi Cultelor, istoricul şi scriitorul V.A. Urechia. 

Documentul avea să fie publicat şi în presa vremii, mai exact într-un număr al Revistei „Liberatorul”, de la 1882, alături de un articol intitulat „Mănăstirea Horezu”.

O analiză detaliată a acestui document se regăseşte şi pe site-ul „Istorie Locală” sub numele „Un raport ministerial al lui Alexandru Macedonski despre Mănăstirea Horezu”, realizată de Dumitru Vlăduţ în seria articolelor „Bibliotecilor vâlcene”, studiu care se bazează pe mai multe materiale apărute pe această temă. 

Dumitru Vlăduţ remarcă stilul raportului - unul scriitoricesc şi nu „funcţionăresc”, fiind „un amestec de evocare şi reportaj”, despre „aureola mănăstirii”. 

Practic, Macedonski a realizat mai degrabă o descriere romantică a celebrei ctitorii a domnitorului Constantin Brâncoveanu, atât în ceea ce priveşte exteriorul clădirii şi împrejurimile, cât şi interiorul, mergând până la a oferi detalii despre încăperile din complexul monahal, şi chiar la a face o analiză a ţinutei vestimentare a descendenţilor celor două familii - Brâncoveanu şi Cantacuzino - imortalizaţi pe pereţii bisericii principale a Mănăstirii Horezu.

„Atât Tismana, cât şi Horezul, sunt nişte castele în toată puterea cuvântului”

„Între toate mănăstirile de peste Olt, de o deosebită însemnătate mi s-a părut a fi cea de la Horez. Frumos aşezată între dealuri înalte şi păduratice, mănăstirea se ridică pe o culme şi înfăţişează vederii mai mult unul dintre măreţele casteluri feudale de prin Tyrol sau de pe Rin, decât un simplu loc de rugăciune (…). Întipărirea ce Mănăstirea face asupra călătorului este măreaţă, aşa că, văzând-o, începi să crezi poveştile lui Dumas în care vorbeşte despre castelele lui Brâncoveanu, ca şi cum, la noi în ţară, ar fi existat asemenea clădiri.

Adevărul şi este, că atât Tismana, cât şi Horezul, sunt nişte casteluri în toată puterea cuvântului. Cu înlesnire îţi vine să crezi, văzându-le întărite cum sunt şi cu meterezurile ce au, că ele au fost zidite pentru ca Domnii să afle în ele un loc de scăpare sau de retragere la vremuri de nevoi, decât pentru ca să slujească de case de sihăstrie”, scria Macedonski în raportul său către minister.

Acesta descrie cadrul în care este aşezat sfântul lăcaş, menţionând că „nu este scenă din basme şi poveşti cu Miază-Noapte sau Muma-Pădurii care să nu se petreacă în acele locuri”, dacă este să te iei după poveştile bătrânilor. 

Exteriorul şi interiorul mănăstirii descrise romantic de „poetul rondelurilor”

Macedonski detaliază în raportul său nu doar exteriorul şi împrejurimile, ci şi interiorul mănăstirii, pomenind despre „grosimea uriaşă a pereţilor”, „lărgimea odăilor” şi mobilierul „ce-mpodobeşte totul” şi care „îşi dă mâna pentru a dezmormânta trecutul”: „dulapul larg şi înalt... în(ăun)rul căruia zac teancuri de cărţi prăfuite”, „scaunele... de damască verde” şi portretele vechilor locatari care „reînvie un trecut domnesc de excepţie”. „largul şi vechiul pat de lemn scump” 

Un cadru care te poate face să uiţi cu uşurinţă timpul prezent în favoarea celui trecut: „Atuncea, ca şi acuma, – l-am uitat şi eu, şi subiectul m-a trântit mai departe decât voiam... îndemnându-se printr-însul a se cerceta mai des de către acei care iubesc rămăşiţele trecutului, monumentele noastre naţionale şi mai ales Mănăstirea Horezu”, preciza Macedonski.

Analiza vestimentară: occidentalismul domanelor vs orientalismul domnilor

Raportul cuprinde chiar şi o analiză a modului în care se îmbrăcau pe vremuri nobilii celor două mari care: Brâncoveanu şi Cantacuzino, aşa cum reiese din picturile murale din biserica mănăstirii: orientalism vestimentaţiei bărbăteşti şi occidentalismul feminin: „tătarce poleite, brâuri verzi, având coroane pe cap şi giubele cafenii” vs. „pălărie de pe care scapă în jos un zăbranic subţire sau un văl” ori pălărie cu marginile întoarse în sus şi haină roşie, împodobită cu blană neagră.

Nu este uitat nici celebru foişor al lui Dionisie: „Rampa scării este prea frumos întocmită din medalioane trecute unele printr-altele şi lucrate à jour. Medalioanele sunt unite prin coroane domneşti. Într-unul, se află un corb cu crucea în cioc, într-altul un îndoit vultur (zgripţor) ţinând un sceptru în gheare; într-altul, un leu sau, mai bine zis, o himeră, într-altul felurite flori sau ornamente...”.

Biblioteca lui Brâncoveanu, în raportul lui Macedonski

Macedonski este unul dintre puţinii scriitori sau funcţionari care au făcut menţiuni despre celebra bibliotecă a domnitorului Constantin Brâncoveanu, propunând ca mare parte dintre „comorile sale” să se regăsească în „în biblioteca statului” şi chiar atrăgând atenţia unei presupuse sustrageri a unui manuscris de către fostul director al şcolii din Horezu, care se ocupase de administrarea acesteia. 

Raportul precizează că nu se pot oferi amănunte despre „odoarele vechi ale bisericii” sau la alte cărţi aflate în mănăstire, „din cauza absenţelor constante ale maicii în grija căreia se aflau cheile”.

În schimb se menţionează că „într-o parte din chiliile Mănăstirii s-a aşezat un spital al judeţului, ceea ce nu pare tocmai la locul său într-o mănăstire de maici”.

Cunoscut ca „poetul rondelurilor”, Alexandru Macedonski a fost primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Pe lângă funcţiile administrative pe care le-a avut de-a lungul timpului, a fost şi prozator, dramaturg şi publicist român.