FOTO Athos-ul României, singura mănăstire nesecularizată din ţară, unde nu calcă picior de femeie de frica unui blestem

Una dintre mănăstirile din România interzice total accesul femeilor în lăcaşul de cult. De aceea, Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea a mai fost numită şi „Athosul românesc”, cu referire la pământul sfânt unde nu este permisă intrarea reprezentantelor sexului frumos. Singura mănăstire nesecularizată din România abundă de reguli.

La aproximativ 25 kilometri depărtare de Râmnicu Vâlcea, pe drumul care ducea spre Sibiu, în comuna Muereasca, există o mănăstire ale cărei tradiţii sunt similare celor de pe Sfântul Munte Athos. 

Un fost episcop, considerat ctitorul ei, Sfântul Calinic de la Cernica, a lăsat cu limbă de moarte ca la mănăstirea vâlceană să nu mai calce vreodată picior de femeie. 

Înainte de venirea lui Calinic, exista un schit de călugări, în mijlocul munţilor. Aflat în inspecţie, pentru a vedea ce are de păstorit ca episcop de Râmnic, acesta a fost impresionat de locuri şi de modul în care-şi duceau viaţa monahii. Atunci s-a decis să facă din aşezare o insulă a spiritualităţii. 

Legende despre dezmăţ sau călugări asaltaţi de femei 

Legenda spune că, venit odată într-o inspecţie neanunţată, Calinic i-ar fi găsit pe călugări petrecând cu băutură şi femei. Furios pe dezmăţul organizat, acesta ar fi blestemat locul şi de aceea a aşezat o bornă la 2 km depărtare de mănăstire prin care impunea cu limbă de moarte ca nici o femeie să nu mai treacă pragul lăcaşului în veci, iar cea care avea să nesocotească regula să se îmbolnăvească sau să moară în chinuri. 

Avatonul cu litere chirilice

Pe piatra de legământ este gravat şi acum blestemul cu litere chirilice: „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătura s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbovia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Amin. Calinic, Episcopul Râmnicului Noul-Severin. 1867-ian-17”.

O altă legendă spune că Sfântul Calinic a luat această hotărâre după ce a vizitat Muntele Athos.

Şi mai există o variantă, care pare însă mai puţin plauzibilă – cum că aşezământul, ridicat la 1710, ar fi fost ctitorit de un călugăr tânăr şi frumos, care ar fi fugit în munte fiindcă era tentat mereu de femei. Aici, Dumnezeu i-a poruncit în vis să ridice o biserică, promiţându-i că nici o urmaşă a Evei nu va călca vreodată pământul sfânt.

Reguli legate de aghiasmă - femeile să nu o atingă în anumite zile

Dincolo de legende, regulile impuse de Sfântul Calinic sunt respectate cu stricteţe şi în zilele noastre. Slujbele încep de fiecare dată la miezul nopţii, ca în unele mănăstiri de la Athos şi nu se mănâncă niciodată carne. 

O altă regulă este legată de apa sfiinţită despre care se găsesc detalii chiar pe uşa bisericii: „Aghiasma mică se poate bea zilnic, după anafură, dacă după miezul nopţii nu s-a mai băut şi nu s-a mai mâncat nimic”. 

Aşa aflăm că este de folos celor bolnavi şi dacă, în afară de gustat, se ung cu ea pe zonele dureroase.

Studenţii şi elevii sunt sfătuiţi să se stropească pe cap cu aghiasmă ca să le lumineze Dumnezeu minţile. 

Femeilor le este interzis să ia apă sfiinţită în perioada în care au ciclu menstrual, la fel ca şi cei căsătoriţi care nu sunt „curaţi trupeşte”. 

„Aghiasma mică luată cu rugăciune şi cu multă cuviinţă alungă duhurile rele, mintea o curăţeşte de gândurile rele şi o îndreptează spre rugăciune.”

Pelerinaj ca la Muntele Sfânt

Pelerini din întreaga lume, inclusiv budişti din China sau Japonia au trecut pragul sfântul lăcaş, la fel cum se întâmplă şi la Athos. 

Oficialităţile apreciază că în fiecare lună mii de oameni vin la Frăsinei, unii atraşi de misterul locului, alţii de faima lui, unii speră să găsească aici răspunsuri la întrebările care-i frământă sau soluţii la problemele lor, cum ar fi şi cei care vin pentru exorcizările făcute în mare taină. 

Piatra de legământ, protejată

Ansamblul monahal a fost construit sub formă de cetate, iar biseria nouă poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai există o biserică, cea a vechiului schit.

Pe hotarul unde exista piatra de blestem s-a ridicat ulterior o biserică pentru femei. Între timp, piatra a fost înlocuită cu o cruce mare pe care a fost transcris blestemul, ca să-l înţeleagă tot omul. Iar dovada „Avatonului” este acum protejată, sus la Frăsinei.

De aici, se urcă până la un platou pe care se află mănăstirea, departe de lume şi de zgomotele ei.

Mama Monicăi Gabor  a murit după o vizită la Athosul românesc

Ca vrednici apărători ai locurilor şi regulilor impuse peste veac, localnici, monahi în frunte cu stareţul perpetuează poveştile menite să demonstreze că blestemul a funcţionat şi încă mai funcţionează. Ei susţin la unison că numărul victimelor este necunoscut, că multe femei care au ignorat avertismentul au avut de suferit. 

Iar cea mai recentă poveste care a circulat în legătură cu Mănăstirea Frăsinei este legată de mama Monicăi Gabor, fostă Columbeanu. Veronica Bulai a murit în urmă cu câţiva ani, nu în Vâlcea, ci în Gorj, la intrare în Peşterea Polovragi, după ce i-a căzut un bolovan în cap. 

În ziua anterioară însă a fost cazată împreună cu un grup cu care se afla într-un periplu prin ţară, care a vizat şi turismul religios, în aşezământul monahal de la hotarul Mănăstirii Frăsinei. Martori oculari, susţin însă că femeia ar fi ignorat avertismentul Sfântului Calinic şi a plecat la plimbare prin pădurea din zonă. 

Cine a fost Calinic de la Cernica

S-a născut într-o zi de toamnă a anului 1787, în Bucureşti. La 20 de ani ajungea la Mănăstirea Cernica, unde a devenit ieromonah, preot şi apoi stareţ, calitate pe care a îndeplinit-o timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a ajuns Episcop al Râmnicului.

Frăsinei reprezintă una din înfăptuirile sale alături de tipografia de la Râmnic, care avea să tipărească atât de multe cărţi încât, ulterior, Nicole Iorga să numească acest oraş „Capitala tipografilor”. 

Poveşti despre victimele blestemului

O altă poveste legată de blestemul de la Frăsinei vorbeşte despre un camionagiu care se ocupa cu transportul lemnelor. Odată, l-au însoţit şi cei doi copii, o fată şi un băiat. Bărbatul a oprit maşina ca să aprindă o lumânare şi şi-a rugat fiica să nu coboare. Dar fata a văzut izvorul Sfântului Calinic şi a coborât să bea apă. Pe drumul spre casă, camionul s-a defectat şi s-a răsturnat. Fata a murit, iar cei doi – tată şi fiu – au supravieţuit. 

O altă familie s-a aflat în zonă pentru o exorcizare. Fiica cea mică netulburată de scena la care a asistat, a vrut să le demonstreze alor săi că nişte cuvinte nu pot răni pe nimeni şi a plecat pe drumul către mănăstire. Când a văzut că nu mai apare, tatăl său a plecat în căutarea ei. A găsit-o la poarta mănăstirii, privind în gol şi plângând. Un an mai târziu, fata a început să aibă coşmaruri, iar ulterior crize de epilepsie. 

Mai există şi alte poveşti despre tinere deghizate în bărbaţi, intenţionat sau neintenţionat, care au urcat la mănăstire. Una dintre ele a apucat să vadă locul, dar la întoarcere spre casă a fost aruncată din şa. Se întâmpla la începutul anilor 1900. A căzut într-o prăpastie şi şi-a rupt gâtul.

Există însă şi poveşti despre femei care ar fi scăpat cu viaţă, după rugăciuni şi multă căinţă.

Minuni şi slujbe de exorcizare

La fel de des cum se vorbeşte despre blestem şi victimele sale, se pomeneşte şi despre minunile care se înfăptuiesc la Frăsinei: despre bolnavi incurabili vindecaţi, despre oameni posedaţi care şi-au revenit. Se spune că Frăsineiul este locul în care renumite persoane şi-ar fi găsit liniştea sufletească, iar unele au ales să trăiască în continuare în izolare, nedorind ca cineva să mai ştie ceva despre ele. Este şi cazul actorului Dragoş Pâslaru, devenit între timp călugărul Vasile.

Singura mănăstire din ţară nesecularizată

Numele mănăstirii vine de la pădurile de frasini din zonă, dat de primii călugări, Ilarion şi Ştefan, şi care a primit binecuvântarea episcopului Inochentie al Râmnicului şi Noului Severin.

De locul mănăstirii este legată şi o mică istorioară despre o brigadă de voluntari români, condusă de Preduţă Bujoreanu. La 1780 acesta se retrage aici din calea austriecilor. Numai că Bujoreanu avea să fie executat după ocuparea schitului, când austriecii au furat tot ce a fost de valoare. Schitul avea să fie părăsit până la 1845.

De asemenea, Frăsineiul este singura mănăstire nesecularizată din ţară. Pe vremea lui Cuza s-a dat o lege de secularizare a averilor mănăstireşti. Calinic a salvat de la licitaţie vitele şi utilajele mănăstirii şi de la arendare vatra mănăstirii prin intermediul unor scrisori adresate ministrului Cultelor de la acea vreme, Nicolae Creţulescu şi domnitorului A.I.  Cuza. 

Ministrul cultelor a intervinit la Cuza care, în mod neaşteptat, va da curs cererii episcopului.