Doi hoţi au scăpat de dosar penal după ce s-au împăcat cu păgubitul, dar nu şi de amenda uriaşă pentru încălcarea restricţiei de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi hoţi care au furat o maşină şi au scăpat de dosarul penal s-au ales cu amenzi de 20.000 de lei fiecare pentru că au încălcat Ordonanţele Militare Foto okazii ro

Doi tineri din Vâlcea s-au ales cu câte o amendă de 20.000 de lei fiecare după ce au încălcat restricţille de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare.

O maşină a fost furată la finele săptămânii trecute, dintr-o comună vâlceană. Hoţii au fost prinşi la scurtă vreme, într-o localitate învecinată. Numai că poliţiştii au avut surpriza ca în ciuda eforturilor depuse pentru prinderea infractorilor să constate că păgubitul s-a împăcat cu hoţii, după ce şi-a recuperat maşina. 

Dar, deşi au scăpat de dosar penal, hoţii s-au ales fiecare cu câte o amendă de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor impuse prin Ordonanţele Militare, pe timpul pandemiei de coronavirus. 

Potrivit Poliţiei Vâlcea, fapta a fost comisă în data de 4 aprilie. Maşina a fost sustrasă chiar din faţa locuinţei proprietarului, de pe raza comunei Goleşti, prejudiciul ridicându-se la 3.000 de euro.

Făptaşii au fost prinşi la nici 10 kilometri depărtare: „În aceeaşi zi, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţiei Rurală Milcoiu au reuşit să identifice cu operativitate doi tineri de 22 respectiv 24 de ani, din comuna Mihăeşti - Vâlcea, bănuiţi de comiterea faptei. De asemenea, a fost recuperat şi autoturismul care nu prezenta urme de distrugere fiind în stare de funcţionare. În cauză, a intervenit împăcarea părţilor la solicitarea expresă a persoanei vătămate, fără să fie dispuse măsuri procesuale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.

Însă, chiar dacă cei doi hoţi „au scăpat de răspunderea penală”, nu la fel s-a întâmplat şi cu cea contravenţională: „fiind sancţionaţi cu 20.000 lei de fiecare, pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţelor Militare privind izolarea la domiciliu şi restricţiile de circulaţie”, potrivit aceleiaşi surse.