Concurs de ciclism în comuna Măciuca. Cicliştii au parcurs 44 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul de ciclism a ajuns la cea de-a IV-a editie. Foto Adevarul

Ziua Internaţională a Tineretului a fost marcată în comuna vâlceană Măciuca printr-un concurs de ciclism. La linia de start s-au aliniat zeci de tineri din localităţi din sudul judeţului Vâlcea. Primii clasaţi au fost premiaţi cu câte o bicicletă şi diplome de participare.

70 de tineri s-au înscris la cea de-a patra ediţie a concursului de ciclism de pe Valea Cernei.  Aceştia au avut de parcurs un traseu de 44 de kilometri, prin Măciuca, Fârtăţeşti, Bălceşti, Diculeşti şi Valea Mare. 

„Suntem bucuroşi că, de la an la an, numărul participanţilor la acest concurs creşte. Avem nevoie de mişcare şi sperăm să-i convingem pe tineri să circule cât mai mult cu bicicleta. Mişcarea ne ajută să fim mai sănătoşi”, a declarat senatorul Dan Niţu, unul dintre iniţiatorii evenimentului.

Majoritatea bicicliştilor s-au înscris în competiţie pentru că au vrut să se distreze de Ziua Tineretului. 

„Am mai participat la alte două ediţii ale concursului, nici atunci nu am câştigat. Nu am venit aici pentru premiu, pentru bicicletă, am venit să mă distrez”, a spus Marian, un adolescent din Fârtăţeşti. 

În acest an, organizatorii au pus la bătaie două biciclete pentru câştigătorii concursului. De asemenea, tinerii clasaţi pe locurile II şi III au fost răsplătiţi cu premii în bani.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani