“Cocoşul de Hurez” cântă pentru a 43-a oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meşteri din întreaga ţară şi-au dat întâlnire în aceste zile la Horezu, la Târgul Ceramicii Populare Româneşti „Cocoşul de Hurez”.  La cea de-a 43-a ediţie a Târgului sunt aşteptaţi să participe ceramişti din ţară şi străinătate. Printre invitaţi se numără reprezentanţii ai Asociaţiilor Naţionale ale Centrelor Ceramicii din Franţa, Italia şi Spania.

Deschiderea oficială a Târgului Ceramicii Populare Româneşti "Cocoşul de Hurez" are loc sâmbătă, 1 iunie. Iubitorii de frumos pot admira şi cumpăra obiecte tradiţionale de la standurile meşterilor olari. Acestea sunt amplasate, şi în acest an, în satul de vacanţă „Stejari”, din Horezu.

Duminică, între orele 10.00-13.00, se desfăsoară concursul de olărit „Strâmbă Roata” la care sunt inivitaţi să participe toţi vizitatorii Târgului. Concursul este dedicat amatorilor care doresc să învârtă roata olarilor.

„Cocoşul de Hurez” a căpătat veleităţi internaţionale în ultimii ani. La ediţia din 2012, la eveniment au participat meşteri populari din opt ţări.

Ceramica tradiţională de Horezu a fost inclusă, anul trecut, în patrimoniul UNESCO.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”