Camionetă cu remorcă, răsturnată de rafalele de vânt, pe un baraj de pe Valea Oltului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camionetă cu remorcă doborâtă de rafalele de vânt puternic în trafic pe Valea Oltului - DN 7 în Vâlcea Foto Adevărul

Nordul judeţului Vâlcea se află sub atenţionare de Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori, care au provocat deja primele pagube pe DN 7 / E 81.

Incidentul s-a produs miercuri, 17 martie, în trafic, pe Valea Oltului, la ieşire de pe barajul din nordul staţiunii Călimăneşti - Căciulata, în dreptul Castrului Roman Arutela. Un camion s-a răsturnat pe marginea drumului din cauza vântului care sufla cu putere.

Vehiculul a fost la un pas să se prăbuşească în gol, în râpa de lângă drum. 

„Autoutilitară de 3,5 tone, cu remorcă, răsturnată de vântul puternic, în timp ce traversa barajul de la intersecţia DN 7 cu DN 7CC Călimăneşti”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.

Aceeaşi sursă a precizat că nu au existat victime, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Rutier şi Poliţiei Călimăneşti pentru a dirija circulaţia şi a stabili cu exactitate modul în care s-a produs incidentul rutier.

Locul în care s-a produs evenimentul este barajul aflat în amonte de Mănăstirea Cozia, chiar la intrare în Defileul Oltului. DN 7CC este şoseaua de centură a staţiunii balneare Călimăneşti - Căciulata, intens tranzitată de TIR-uri şi camioane care transportă marfă, în mod special.

Şi camioneta, şi remorca erau goale, ceea ce a favorizat balansul din cauza vântului care a dus până la urmă la răsturnarea ansamblului. 

Judeţul Vâlcea se află sub atenţionare de Cod Galben de vreme rea, iar nordul judeţului şi implicit Valea Oltului sunt sub Cod Portocaliu de vânt puternic, ninsori abundente şi viscol.

Din cauza vremii nefavorabile, în apropierea locului unde s-a răsturnat camioneta cu remorcă, cu o zi înainte, au început să cadă bolovani de pe versanţi, pe carosabil, periclitând circulaţia pe şoseaua de centură a staţiunii vâlcene. Codul portocaliu este în vigoare până la ora 23:00 a zilei de miercuri, 17 martie. 

Vă mai recomandăm şi:

Ce măsuri a luat Poliţia împotriva şoferului surprins într-o manevră criminală în Mărginimea Sibiului VIDEO

Şicanare în trafic, finalizată cu bătaie, la nici 100 de metri depărtare de sediul Poliţiei Vâlcea VIDEO 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”