Alegeri fără miză în PDL Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat liberalii se întrunesc vineri pentru alegerea  preşedintelui organizaţiei şi membrilor Biroului Permanent Judeţean. Alegerile sunt unele fără miză deoarece se ştie deja cine va conduce PDL Vâlcea de acum înainte.

Dorel Jurcan, actualul preşedinte al PDL Vâlcea, candidează pentru funcţia de prim vicepreşedinte. În aceste condiţii, colegul său Romulus Bulacu se poate considera deja şeful organizaţiei întrucât este candidat unic şi a fost validat de Biroul Permanent Naţional.

„În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al organizaţiei, nu se mai pot depune candidaturi. Domnului Bulacu, fiind singurul candidat validat de Biroul Permanent Naţional, îi putem spune de pe acum „domnule preşedinte”.  Eu o să-mi depun candidatura pentru funcţia de prim vicepreşedinte pe probleme de politici publice”, a declarat Dorel Jurcan.

Înainte de alegerile interne, membrii PDL Vâlcea au decis ca fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, este persoana potrivită pentru a reprezenta partidul la alegerile prezidenţiale din 2014. Un număr de 1 670 de delegaţi a votat cu Predoiu şi doar 1 262 de pedelişti l-au susţinut pe Gheorghe Falcă.

Citeste si: 

“Prezidenţiabilii” Predoiu şi Falcă şi-au prezentat moţiunile

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online