Violatorul din Ploieşti trebuie să le plătească despăgubiri de 200.000 de lei victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Costin Frumuzache, ploieşteanul care a violat o fetiţă de 10 ani şi a încercat să abuzeze de alte două copile, va trebui să le plătească despăgubiri morale victimelor sale

Magistraţii Tribunalului Prahova au decis, miercuri, că ploieşteanul care a violat o fată de 10 ani şi a încercat să violeze alte două minore trebuie să le plătească despăgubiri victimelor sale. Conform sentinţei civile, Frumuzache, deja condamnat penal la 16 ani de închisoare pentru faptele sale, va trebui să le achite celor trei familii despăgubiri totale în valoare de 200.000 de lei.

Astfel, fata de 10 ani abuzată sexual va trebui să primească 100.000 de lei, iar celelalte două copile vor primi câte 50.000 de lei. De asemenea, Frumuzache mai trebuie să achite 400 de lei, contravaloarea investigaţiilor medicale la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti, acolo unde victima a fost tratată, şi alte 800 de lei cheltuieli judiciare.

Ploieşteanul a fost condamnat în acest an, tot de Tribunalul Prahova, la 16 ani de detenţie pentru viol şi violare de domiciliu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026