Ursoaică cu pui, la plimbare în zona Bucegi - Vârful Omu

0
Publicat:

Dispeceratul Naţional Salvamont atrage atenţia turiştilor asupra faptului că o ursoaică cu pui circulă în această perioadă în zona Bucegi - Vârful Omu.

Turiştii sunt sfătuiți să nu se apropie de animal. Foto shutterstock (Arhivă)

Primim de la prietenii muntelui şi ai Salvamont România. Mare atenţie în zona Bucegi - Vârful Omu şi căldările superioare ale Cerbului şi Morarului circulă de două zile o ursoaică cu doi pui", se arată în mesajul postat, joi, pe pagina de Facebook a Salvamont România, scrie Agerpres.

  Şeful Salvamont Prahova, Daniel Banu, a declarat, pentru AGERPRES, că îi sfătuieşte pe turişti să nu se apropie de animal, să îl ocolească, să nu încerce să îl hrănească sau să îl fotografieze şi să nu plece singuri în drumeţie pe munte.

În astfel de cazuri, este indicat să fie un grup cât mai numeros de persoane, iar dacă ursoaica tinde să se apropie, sfatul este ca turiştii să facă zgomot pentru a o îndepărta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete