Urmările codului roșu de furtună din Prahova. Peste șase mii de gospodării fără curent electric

0
Publicat:

Furtuni violente în Prahova. 6.728 de gospodării din Prahova au rămas fără curent electric după furtuna de cod roșu care s-a abătut asupra județului marți noapte.

Mai multe tronsoane din DN1, inundate pe Valea Prahovei FOTO Primăria Bușteni

Cele mai afectate au fost zonele din partea de nord a județului, unde ploaia torențială a înfundat mai multe canalizări din Sinaia și Bușteni, apa revărsându-se pe străzi. Câteva gospodării din stațiunile montane, dar și în comuna Bănești, au fost inundate, pagubele fiind însă destul de reduse deoarece nu au fost afectate imobile, ci doar terenuri.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au precizat că mai mulți copaci și stâlpi de electricitate au fost doborâți de vijelie în Ploiești, Sinaia, Poiana Câmpina, Bărcănești și Balta Doamnei, dar fără a produce victime.

Zeci de localități au fost sub cod roșu de furtună în noaptea de marți spre miercuri, în aceste zone au fost înregistrate averse torențiale care au acumulat peste 50 de l/mp, descărcări electrice și grindină.

Mai multe drumuri din Bușteni au fost inundate FOTO Primăria Bușteni

S-au aflat sub avertizare de cod roșu de furtuni și ploi torențiale următoarele localități prahovene: Vălenii de Munte, Urlați, Boldești-Scăeni, Măneciu, Valea Călugărească, Bucov, Plopeni, Slănic, Blejoi, Vărbilău, Izvoarele, Gura Vitioarei, Drajna, Cerașu, Iordăcheanu, Păulești, Starchiojd, Lipănești, Podenii Noi, Măgurele, Posești, Vâlcănești, Teișani, Cocorăștii Mislii, Dumbrăvești, Bălțești, Gornet, Șoimari, Predeal-Sărari, Apostolache, Păcureți, Plopu, Bătrâni, Cărbunești, Surani și Ariceștii Zeletin.

În aceste localități oamenii au primit pe telefoanele mobile mesaje automate de avertizare de tip Ro-ALERT.

La Bușteni, administrația locală a anunțat că mai multe străzi au fost inundate, iar din cauza cantităților mari de apă canalizările nu au mai făcut față. Acestea au refulat și au amplificat și mai mult haosul de pe unele străzi, însă situația fost, din fericire, de scurtă durată.

Circulația a fost îngreunată inclusiv pe anumite porțiuni din DN1 din cauza șuvoaielor de apă care s-au format în timpul furtunii de marți noaptea. În unele locuri, acestea au adus pe carosabil și cantități importante de aluviuni, de pietre și de crengi. Drumurile au fost însă curățate în foarte scurt timp, nu au fost probleme deosebite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă