UPDATE Incendiu la Rafinăria Lukoil din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafinăria Lukoil. FOTO arhivă Adevărul

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la instalaţia de cocsare a Rafinăriei Lukoil, din estul Ploieştiului. Şapte autospeciale de pompieri, dar şi o echipă specială de intervenţie s-au deplasat la rafinărie.

ORA 13.35

Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii de Mediu investighează incidentul şi monitorizează  zona prin comisarii de obiectiv.

Primele măsurători privind substanţele eliberate în aer în timpul incendiului arată că valorile parametrilor obişnuiţi nu au fost depăşite.

Garda de Mediu a transmis către SC Petrotel Lukoil o solicitare pentru efectuarea de analize şi transmitere a rezultatelor către instituţie. Monitorizarea continuă.

ORA 10.40

Poziţia pompierilor în legătură cu incendiul din Ploieşti

„În jurul orei 07.29, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la partea superioară a unei coloane din instalaţia de coxare a unei rafinării din municipiul Ploieşti. Incendiul a fost anunţat telefonic de către un angajat al rafinăriei.

La locul evenimentului s-au deplasat cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale de stingere cu praf şi azot şi o ambulanţă SMURD, cu un efectiv de 38 de pompieri.

Au ars gazele din coloana din instalaţia de coxare a rafinăriei.

Intervenţia a fost coordonată de către Grupa Operativă a Inspectoratului şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 09.20, iar cauza probabilă a fost autoaprinderea substanţelor aflate în amestec“.

ORA 09.20

Potrivit reprezentanţilor Lukoil, focul izbucnit la instalaţie a fost stins înainte de sosirea echipajelor de pompieri, iar incendiul nu a provocat pagube materiale şi nici nu a fost nevoie de evacuarea angajaţilor din respectiva secţie.

Cu toate acestea, pompierii au acţionat în baza protocolului prevăzut în astfel de situaţii cu mai multe autospeciale şi o echipă pregătită pentru astfel de intervenţii.

Pompierii au intervenit pentru răcirea instalaţiilor, iar în acest moment nu mai există nici un fel de pericol.

ORA 08.31

Focul a izbucnit la instalaţia de cocsare a rafinăriei, unde arde produsul de pe o conductă.

Tot procesul tehnologic din rafinărie a fost oprit şi, din fericire, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, nu există risc de explozie şi nici nu au fost victime.

La rafinărie au fost deplasate 7 autospeciale de pompieri, dar şi echipa specială de intervenţie în astfel de situaţii.

ORA 8.00

Vom reveni cu detalii.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie