Un primar din Prahova, suspendat pentru incompatibilitate, şi-a recăpătat mandatul după un an de procese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Gonţea, primarul din comuna prahoveană Drajna. FOTO Adevărul Ploieşti

Violeta Gonţea, primarul comunei prahovene Drajna, a câştigat procesul intentat prefectului de Prahova care a suspendat-o din funcţie, în iulie 2012, pentru incompatibilitate. Edilul era şi reprezentant al părinţilor în consiliul de administraţie al şcolii din localitate

În iulie 2012, la o lună după ce a câştigat detaşat alegerile locale din comuna Drajna, Violeta Gonţea a fost suspendată din funcţie de prefectul de Prahova, Marius Sersea, pentru incompatibilitate.

Ordinul de încetare a mandatului a fost emis imediat, fără a fi aşteptat şi un punct de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI nu s-a pronunţat nici până acum în acest caz), în baza unei incompatibilităţi sesizată la Prefectură de secretarul comunei.

Incompatibilitatea se referea la faptul că Violeta Gonţea era membru în Consiliul de Administraţie al şcolii din localitate, ca reprezentant al părinţilor.

A fost un motiv absurd, în primul rând pentru că nu era o funcţie remunerată, apoi pentru că nu mai aveam efectiv respectiva calitate după ce copilul meu terminase gimnaziul, cu o lună mai devreme“, ne-a spus Violeta Gonţea.

Primăriţa a atacat ordinul de suspendare emis de prefectul în instanţă şi, după un an şi trei luni de procese, inclusiv strămutarea acestuia la Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Violeta Gonţea a câştigat pe 16 septembrie, definitiv şi irevocabil, acţiunea formulată în justiţie.

„Cel mai greu mi-a fost când mă întâlneam cu oamenii din localitate şi mă întrebau de ce nu mai sunt în funcţie. Nu m-a crezut nimeni că am fost suspendată pentru că eram reprezentantul părinţilor la şcoală“, ne-a mai spus Violeta Gonţea.

Reprezentanţii PDL Prahova, partid din care face parte şi primăriţa din Drajna, consideră episodul drept „un abuz fără precedent la nivelul judeţului Prahova“. „Cerem prefectului de Prahova să demisioneze astăzi, este o chestiune de bun-simţ. Vom înainta un memoriu primului-ministru Ponta privind acest abuz în serviciu. Cazul ar fi fost un demers periculos pentru administraţia publică din România, orice prefect să suspende primarii din funcţie pentru astfel de motive“, a spus marţi Roberta Anastase, preşedintele PDL Prahova.

În timpul suspendării, localitatea a fost condusă de doi viceprimari, iar Violeta Gonţea a fost nevoit să stea acasă, după ce îşi dăduse demisia de la serviciu după câştigarea mandatului.

Edilul este îndreptăţit să ceară în instanţă despăgubiri materiale şi morale, însă spune că nu va recurge la astfel de acţiuni. „Nu-mi doresc decât linişte, să mă întorc la treabă şi să fac ce mi-am propus ca primar“, spune Violeta Gonţea. Primăriţa se va întoarce la post miercuri.

Pe aceeaşi temă

Primăriţă din Prahova, suspendată de prefect pentru incompatibilitate

Primăriţa din Drajna, aproape de pierderea mandatului. Ce amestec ar avea Crin Antonescu în această afacere

Roberta Anastase: „Instituţia Prefectului din Prahova este politizată“
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani