Subvenţie haiducească la Ploieşti. Tarife diferenţiate la agentul termic, în funcţie de venituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La această dată nu există un tarif clar pentru apa caldă pe care o vom plăti de la 1 aprilie. FOTO Adevărul

Ploieştenii care au o firmă, două sau trei maşini şi un salariu de 3-4.000 de lei nu vor mai beneficia, din iarna următoare, de subvenţie la agentul termic, iar din economiile realizate vor fi plătite ajutoarele pentru cei săraci. Până atunci, de la pensionari şi până la bogaţi, cu toţii vor plăti mai mult pentru apa caldă menajeră, pentru care municipalitatea vrea să elimine total sau parţial subvenţia

Până în sezonul 2012 – 2013, Ploieştiul se putea lăuda cu unul dintre cele mai mici tarife la gigacalorie din ţară, acordat unitar locuitorilor de la bloc racordaţi la sistemul centralizat de încălzire.

Din preţul de producţie al unei gigacalorii la Dalkia TermoPrahova, de 244,33 de lei, ploieştenii plăteau 160 de lei, cu tot cu TVA, diferenţa fiind suportată de municipalitate.

Din iarna următoare, situaţia se va schimba. Primarul Iulian Bădescu a anunţat că administraţia locală se gândeşte ca subvenţia la căldură să se acorde în funcţie de anumite plafoane de venit, dar să se extindă şi la ploieştenii care locuiesc la case.

În acest moment există 55.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire şi, în acelaşi timp, mai există 34.000-35.000 de unităţi locative care nu sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire. Este de datoria noastră să tratam ploieştenii la fel. Voi propune în Consiliul Local Ploieşti să aprobam un sistem nediscriminatoriu de protecţie socială, iar ajutoarele să ajungă la toţi ploieştenii“, a justificat primarul noile planurile pentru subvenţie.

Pentru aceasta, însă, unii dintre ploieşteni, indiferent că stau la casă sau la bloc, nu vor mai beneficia de subvenţie sau vor beneficia de o subvenţie într-un cuantum diminuat.

Trebuie să ţinem cont de faptul că în cele 55.000 de apartamente ai căror proprietari beneficiază de subvenţie sunt oameni cu venituri care depăşesc sume la care mulţi doar visează. Tocmai din acest motiv, vom supune dezbaterii şi aprobării consilierilor locali noile criterii de acordare a acestor ajutoare pentru încălzire“, a mai spus Iulian Bădescu.

Ai firmă, nu mai ai subvenţie

Vineri, la dezbaterea publică asupra bugetului, mai mulţi ploieşteni îngrijoraţi că vor plăti facturi cu aproape 50% mai mari la încălzirea din iarna viitoare, au cerut explicaţii de la primar. Un ploieştean a exemplificat că nu-şi va permite din pensia de 1.200 de lei să suporte o gigacalorie de 244 de lei.

Nu va fi cazul, vor fi afectaţi ploieştenii de la bloc care au salarii de 4.000 de lei, două sau trei maşini sau firme. Ei nu vor mai beneficia de subvenţie“, a explicat Iulian Bădescu.

Acesta a mai spus, vineri, că cel puţin 10% dintre ploieştenii care locuiesc la bloc se încadrează în criteriile de „bogăţie“ enumerate, iar banii obţinuţi din această economie vor merge pentru a finanţa subvenţia pentru celelalte categorii.

Oricum, în propunerea de buget pentru 2013, la capitolul subvenţie pentru energia termică, sunt mai puţini bani faţă de anul trecut, aproximativ 48 de milioane de lei, faţă de 20 de milioane în 2012.

Tarifele la apă caldă nu au fost stabilite, dar se aplică retroactiv

Proiectul prin care se modifică criteriile de acordare a subvenţiei pentru încălzirea locuinţelor va fi supus dezbaterii publice. Acesta ar putea urma schema ajutoarelor de încălzire acordate de Guvern familiilor cu venituri mici.

Nici preţul la gigacalorie pentru apa caldă menajeră nu a fost stabilit, deşi îl vom regăsi în factura din luna mai. După ce va fi votat de consilierii locali, acesta se va aplica retroactiv, de la 1 aprilie. Şi asta indiferent dacă tariful unei gigacalorii va fi cu doar câteva sute de lei mai mare faţă de 160 lei cât este în prezent sau va ajunge la 244 de lei, preţul integral.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie