Sindicat şcolar din Prahova, furat de contabilă „pentru nevoi personale“. Hoaţa plăteşte paguba cu ţârâita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contabila sindicatului Şcoala Prahovei, condamnată pentru delapidare la închisoare cu executare

Emiliana Elena Arvatu, contabila sindicatului Şcoala Prahovei, a fost condamnată la închisoare în regim de detenţie, fiind găsită vinovată pentru delapidare.

Femeia a fost deferită justiţiei fiind prinsă că a furat peste 400.000 de lei din casieria sindicatului. Banii au fost sustraşi în mod constant, ani la rând, ea acoperindu-şi urmele cu acte false.

Contabila Arvatu, în prezent pensionară, a fost deferită justiţiei în iulie 2021, dosarul său judecându-se iniţial pe rolul secţiei penale a Judecătoriei Ploieşti. Această instanţă a decis să o condamne pe contabila sindicatului Şcoala Prahovei la 5 ani şi o lună de închisoare, ulterior, pedeapsa a fost diminuată de Curtea de Apel Ploieşti la 2 ani şi 6 luni de închisoare în regim de detenţie.

Potrivit actului de acuzare, Emiliana Arvatu a furat aproape lună de lună, în perioada 15.05.2013-25.07.2017, sume de bani cuprinse între 1000 şi 20.000 de lei, prejudiciul tota stabilit de anchetatori fiind de 424.579,30 lei. Delapidarea a fost descoperită în timpul unui audit intern, făcut în anul 2017, perioadă în care a şi fost sesizată poliţia. După aproape cinci ani de anchetă, femeia a fost trimisă în judecată sub acuzaţia de delapidare.

Arvatu şi-a recunoscut faptele, explicând că a avut nevoie de bani pentru „nevoi personale“, dar a avut grijă ca, din momentul în care poliţia a intrat pe fir, să-şi aranjeze averea astfel încât autorităţile să nu-i poată pune sechestru pe bunuri.

Instanţa a remarcat atitudinea contabilei care şi-a înstrăinat bunurile imobile în anul 2016, susţinând că nu a vrut ca fiica sa „să nu rămână fără nimic“ în situaţia în care ea va păţi ceva din cauza infracţiunii comise cu intenţie, se arată în motivarea Curţii de Apel Ploieşti.

Ca să acopere prejudiciul faţă de sindicat, fosta contabilă a acceptat să plătească eşalonat paguba, achitând până acum două tranşe a câte 500 de lei.

„Instanţa constată că nu au fost depuse eforturi de inculpată pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, văzând faptul că din momentul plângerii penale din anul 2017 şi până în 2022 inculpata şi-a creat o stare de insolvabilitate, pentru a nu suporta cheltuielile de judecată şi prejudiciul cauzat”, arată sursa citată.

În Prahova, delapidarea de la Sindicatul Şcoala Prahovei nu este un caz singular. În aprilie 2022, contabila sindicatului Electrica Ploieşti a fost condamnată de Judecătoria Ploieşti la 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de delapidare (212 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (175 acte materiale), prejudiciul cauzat fiind de peste 900.000 lei. În acest caz, o parte din prejudiciu a fost recuperat. 

Vă recomandăm şi:

Un mare sindicat din Prahova, furat timp de 11 ani, cu peste 900.000 lei. Contabila, condamnată pentru delapidare

Sindicatele din industria metalurgică, proteste în faţa Guvernului din cauza preţului la energie electrică şi gaz

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică