Şefa creşelor din Ploieşti, implicată în scandalul furtului din mâncarea copiilor, merge încă la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelica Fodor şi-a dat demisia din funcţia de director, dar ocupă în continuare un post de execuţie FOTO Facebook

Angelica Fodor, fosta şefă a creşelor din Ploieşti, implicată, la finalul anului trecut, în scandalul furtului din mâncarea copiilor, merge în continuare la serviciu, deşi asupra ei planează suspiciuni de luare de mită şi delapidare.

Chiar dacă în data de 7 decembrie 2021 a fost arestată preventiv, în prezent şefa Centrului Creşe Ploieşti este în libertate, întreg probatoriul procurorilor fiind lovit de nulitate din cauza unui viciu de procedură.

La începutul lunii decembrie 2021, când presupusele nereguli grave care se petreceau în creşele din Ploieşti încă din 2017 au fost făcute publice, Angelica Fodor a demisionat din funcţia de şef de centru, însă a rămas angajat pe un post de execuţie în cadrul aceleiaşi instituţii.

În paralel cu ancheta procurorilor, Primăria Ploieşti, instituţie în subordinea căreia se află creşele, se pregătea de o cercetare administrativă, directorul şi restul angajaţilor implicaţi urmând să fie audiaţi în comisia de disciplină.

Cercetarea disciplinară a fost anulată, a precizat primarul Andrei Volosevici, întrucât a rămas fără obiect, după ce Curtea de Apel Ploieşti avea să constate, în data de 13 decembrie 2021, că întreaga acţiune penală demarată de procurori a fost făcută fără respectarea legii.

În plus, susţin surse din cadrul Primăriei Ploieşti, pe numele fostei şefe a creşelor nu există, până în prezent, nicio reclamaţie venită din partea părinţilor, deşi ani de zile copiii lor au mâncat musaca fără carne şi paste fără brânză, aşa cum reiese din discuţiile dintre îngrijtoare interceptate de către procurorori.

De ce a fost anulat probatoriul

S-a ajuns în acestă situaţie după ce Curtea de Apel Ploieşti a constatat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instituţie care a făcut ancheta în cazul furtului de mâncare din creşele ploieştene, nu avea competenţa să cerceteze fapte de corupţie săvârşite de un funcţionar public cu funcţie de conducere.

Ca atare, întreg probabtoriul, asta însemnând inclusiv interceptările convorbirilor telefonice şi ambientale, dar şi procesele-verbale din timpul percheziţiilor, sunt nule de drept, potrivit unor surse judiciare. Dosarul a fost preluat ulterior de procurorii DNA Ploieşti, competenţi în astfel de cauze, care au misiunea să refacă întreg probatoriul, în măsura în care mai este posibil.

Chiar şi aşa, ”lovite de nulitate”, acuzaţiile sunt extrem de grave şi au şocat comunitatea locală. Din 2017, copiii care erau lăsaţi în grija educatoarelor din cele cinci creşe ploieştene primeau de mâncare doar ce mai rămânea după jaful angajatelor: paste fierte fără brânză, cartofi fierţi fără carne şi zeamă goală fără carne. Toate bunătăţile cumpărate din banii daţi de părinţi ajungeau în cămara şefei creşelor, dar şi la celelalte angajate.

În timpul percheiţiilor au fost găsite în casa angajatelor creşelor sute de batoane de ciocolată Kinder, cutii de Ferrero Rocher, prăjituri Milka, Bueno, Kinder Schokobons, ciocolata Riter Sport, sucuri Santal, Nestea, Finetti, Toffifee, kilograme de caşcaval şi pulpe de pui, salam, ulei, zahăr, făină, murături, compoturi, conserve de mazăre, bicarbonat, delikat, mături, produse de curăţenie, inclusiv cutii cu sare în cantităţi imense.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şefa creşelor din Ploieşti, acuzată de luare de mită, nu-şi cheltuia salariul, dar cumpăra pantofi Balenciaga de 600 de euro pentru nepoată

Jaful de la creşele din Ploieşti. Au furat până şi sarea. Lista integrală cu produsele găsite în casele educatoarelor

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €