Secretele Castelului Peleş. De ce slugile nu puteau auzi nimic din discuţiile care se purtau la masa din Salonul de Consilii
0Ridicat în urmă cu 135 de ani din dorinţa primului rege al României, Castelul Peleş din Sinaia a avut nevoie de un deceniu pentru a-şi deschide porţile şi a-i primi pe membrii familiei regale. De la prima piatră de temelie (1873) şi până la inaugurarea impozantei construcţii au trecut zece ani, timp în care celebrii arhitecţi şi ingineri aduşi din toată Europa au încercat să răspundă pretenţiilor monarhului român.
Nu construcţia în sine a clădirii a solicitat cel mai mult experţii polinezi, cehi, germani şi austrieci, ci detaliile fine şi demne de o reşedinţă regală din interiorul castelului. Peleşul este plin de secrete şi în zilele noastre, puţini fiind cei care cunosc în detaliu ce se ascunde cu adevărat în pântecele construcţiei sau dincolo de pereţii tapetaţi cu piele de Cordoba, lambriuri din lemn din cele mai scumpe esenţe de lemn sau dincolo de rafturile bibliotecii.
În anii ’70-’90, când a fost restaurat integral Castelul Peleş, inginerii şi arhitecţii care au participat atunci la lucrare nu au intervenit deloc în interiorul Sălii de Consilii. Marele secret al acestei încăperi constă în faptul că are capacitatea să păstreze discreţia unei discuţii importante. Concret, aprozii care stau de regulă în încăpere nu pot auzi absolut nimic din ceea ce se discută la masă, nici măcar dacă se apropie la un metru de vorbitor.
”Totul este geometrie, iar secretul constă în felul în care sunt aşezate casetele din lemn de larice şi tuia pe tavanul salonului. Este singura încăpere în care nu am intervenit în timpul restaurării castelului Peleş. Pur şi simplu ne-a fost teamă că nu mai ştim să-l montăm la loc”, a explicat Vasile Tănase, inginerul care a coordonat lucrările de restaurare ale Castelului Peleş din 1978 şi până în 1987.
Un alt secret descoperit de restauratori a fost în sala de concerte, unde se află, printre alte instrumente inclusiv celebra orgă Rieger la care obişnia să cânte regina Elisabeta (Carmen Sylva). Există o legendă, deocamdată neconfirmată oficial, că această orgă are claviaturi ”moarte” la vedere, iar în spate, ascunsă, se află o dublură funcţională la care cânta în realitate un organist, acesta fiind şi cel care susţinea concertul.
Orga din Salonul de Concerte din Castelul Peleş se pare că mai are în spate o dublură FOTO arhivă Buceginatura.ro
Un alt secret al meşterilor care au lucrat la amenajarea interioară a castelului a fost descoperit odată cu restaurarea Peleşului. Este vorba despre modul ingenious de prindere a lambriului din lemn din dormitorul regal. Acest lambriu nu se poate desprinde pentru restaurare decât dintr-un singur loc aflat undeva lângă fereastră.
Spectaculos este de asemenea şi modul în care se făcea curăţenie în castel în perioada sfârşitului de secol XIX. Covoarele de mari dimensiuni nu aveau cum să fie scoase din încăperi şi scuturate afară, motiv pentru care a fost iinventat un sistem de aspirare extreme de complex şi de eficient şi care funcţionează şi în zilele noastre.
”Pe coridoare este o grilă ca de canal turnată din fontă. Acolo este un tub care merge jos în subsol unde este o cameră cu un aspirator de mari dimensiuni. Covorul era bătut peste grilă şi tot praful era tras de acolo printr-un sistem de tuburi de către aspiratorul din subsol”, explică inginerul Tănase.
Şi în zilele noastre acest uriaş aspirator este pus în funcţiune, mai mult demonstrativ. Practic, în pereţi se află nişte fante în care este introdus un furtun banal de aspirator prevăzut cu perie cu ajutorul căruia se elimină praful din încăpere.
Aerisirea se face printr-un sistem de climatizare ingenios care permitea menţinerea aerului la o anumită temperatură şi umiditate, iar la subsol se află canale prin care poate trece un om de statură medie în picioare. Aici se aduna apa care se scurgea din spatele terasei şi era evacuată printr-un sistem de canale undeva la intrare pe domeniul regal, lângă casa poartă.