S-a stins Costică Moldoveanu, unul dintre jucătorii de legendă de la Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia petrolistă a devenit, de astăzi, mai săracă, Constantin Moldoveanu, un nume marcant al istoriei „galben-albaştrilor”, trecând în nefiinţă.

Născut pe 25 octombrie 1943, Costică Moldoveanu a evoluat pentru FC Petrolul Ploieşti între 1960 şi 1969, câştigând titlul de campion naţional în ediţia 1965-1966 şi Cupa României în 1963, atunci când, în finala cu Siderurgistul Galaţi, a marcat de două ori.

De asemenea, a rămas în memoria fanilor ploieşteni ca fiind omul care a deschis calea către succesul istoric obţinut în confruntarea cu FC Liverpool, înscriind primul gol în victoria cu 3-1 obţinută pe 12 octombrie 1966.

Ca jucător, Constantin Moldoveanu a mai evoluat pentru Politehnica Iaşi, Sportul Studenţesc şi Progresul Bucureşti, iar ca antrenor s-a aflat pe banca grupărilor Petrolul Ploieşti, Prahova Ploieşti, Metalul Plopeni, Steaua Mizil, Politehnica Iaşi, Gloria Buzău sau Flacăra Moreni, conducând, totodată, Centrele de Copii şi Juniori ale cluburilor Petrolul Ploieşti, Petrolul 95 Ploieşti şi CSM Ploieşti.

A bifat o selecţie în prima reprezentativă, în partida dintre Uruguay şi România, desfăşurată pe 4 ianuarie 1967

Mai puteţi citi

Constantin Tabarcea are o placă comemorativă la stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti

Magazin oficial Petrolul Ploieşti la stadionul „Ilie Oană“
 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile