Roberta Anastase: premierul „guvernului alternativă“ propus de PDL este Cătălin Predoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase a susţinut miercuri la Ploieşti o conferinţă de presă la care au fost invitaţi şi membrii TDL. În stânga, Sorin Moldovan, preşedintele organizaţiei naţionale de tineret a PDL. FOTO Dana Mihai

Roberta Anastase, preşedintele PDL Prahova, a confirmat că există discuţii în interiorul partidului despre un guvern alternativă, al cărui prim-ministru „din umbră“ este Cătălin Predoiu

Primele discuţii despre guvernul alternativă au fost sâmbătă, 17 august, la Baia Mare, în Colegiul Director al PDL, unde preşedintele formaţiunii, Vasile Blaga, a anunţat că partidul va prezenta un guvern alternativă până la mijlocul lunii septembrie, pentru că este „îngrijorat şi scandalizat de mocirla politică în care se scufundă premierul Victor Ponta“.

La aceeaşi întâlnire, unde s-au discutat şi criteriile de desemnare a candidaţilor la alegerile europarlamentare, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a spus, că guvernul alternativă este necesar pentru că „USL este o maşinărie cu computer defect, ce târăşte România spre sărăcie şi subdezvoltare“.

Ideea guvernului alternativă a fost confirmată miercuri de preşedintele PDL Prahova, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului din Ploieşti.

Există discuţii în partid pe marginea acestui proiect pe care îl vom definitiva la jumătatea lunii seprembrie. Nu ne-am decis dacă să mergem pe varianta unui guvern «portofoliu pe portofoliu» sau varianta «suplă» specifică partidelor populare europene şi pe care o vom aplica atunci când vom ajunge la guvernare. Prim-ministrul din umbră al acestui guvern alternativă este Cătălin Predoiu, însă nu există şi alte nominalizări. Eu, personal, nu am intenţia să intru în acest guvern alternativă“, a spus Roberta Anastase.

Vasile Blaga vorbea, tot la Baia Mare, despre actuala alcătuire a Guvernului ca fiind „absolut grotescă“, dând ca exemplu domeniul economiei unde sunt doi miniştri primi şi şapte secretari de stat, în timp ce în guvernarea PDL erau un ministru şi doi secretari.

Cred că acest guvern alternativă trebuie să fie o echipă format atât din oameni cu experienţă cât şi din oameni noi“, a mai spus Roberta Anastase.

Vă mai recomandăm

Miss Parlament. Cine va fi aleasă cea mai sexy aleasă sau ce griji îi mai tulbură pe parlamentari

Roberta Anastase, despre pasarelele de pe DN 1: „Domnule Ponta, o balustradă nu înseamnă autostradă!“
 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”