Profesorii, obligaţi să dovedească faptul că nu sunt violatori de copii. Trebuie să ducă la şcoală adeverinţe de integritate comportamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentele sunt eliberate de Poliţie

Începând cu acest an şcolar, profesorii, dar şi alte persoane care intră în contact direct cu copii sau cu oameni vulnerabili, trebuie să dovedească printr-un document că nu sunt violatori.

 Actele sunt eliberate de Poliţie.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova vă informează că Adeverinţa de integritate comportamentală prevăzută de Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se eliberează numai de la sediul inspectoratului, din Municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova.

Astăzi, 06 septembrie 2019, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din Municipiul Ploieşti, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, începând cu orele 08:30, au fost deschise încă două ghişee în vederea eliberării certificatelor de cazier judiciar precum şi a adeverinţelor de integritate comportamentală.

Pentru a reduce timpul de aşteptare al eliberării acestor documente, a fost şi prelungit programul de lucru, pentru cele patru ghişee, astfel:
- De luni până vineri- programul de lucru va fi cuprins în intervalul orar 08:30-18:00, cu pauză între 12:00-12:30.
- Sâmbătă - programul de lucru se va desfăşura între orele 09:00-12:00.

De asemenea, facem precizarea că solicitările pentru eliberarea adeverinţelor de integritate comportamentală, se pot realiza în format unitar de către reprezentanţi ai unităţilor, prin adresă înaintată atât personal cât şi prin intermediul Oficiului Poştal, sub formă de tabel, care să conţină datele de stare civilă ale personalului cât şi consimţământul acestora în vederea prelucrării datelor cu caracter personal şi eliberării în acest mod.


Totodată, vă reamintim faptul că Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul inspectoratului, a pus la dispoziţia cetăţenilor 9 puncte de lucru pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, pe raza judeţului Prahova, în funţie de programul de lucru.

Persoanele interesate în vederea obţinerii certificatelor de cazier judiciar, se pot adresa oricăreia dintre aceste locaţii, indiferent de localitatea de domiciliu sau locul naşterii. Informaţii cu privire la procedura eliberării acestor documente sunt disponibile pe site-ul instituţiei (www.ph.politiaromana.ro), la secţiunea Utile/Documente eliberări acte/Obţinerea certificatului de cazier judiciar.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor