Profesor de religie din Prahova cercetat după ce a făcut avansuri sexuale unei eleve de 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul de religie i-ar fi făcut avansuri sexuale elevei de 16 ani. FOTO Adevărul

Un profesor de religie de la Colegiul Agricol din localitatea prahoveană Valea Călugărească este cercetat de poliţişti pentru agresiune sexuală după ce i-ar fi propus unei eleve de 16 ani să întreţină relaţii sexuale cu el

Profesorul de religie, în vârstă de 39 de ani, este cercetat de poliţiştii prahoveni pentru infracţiunea de agresiune sexuală. Cadru didactic la Colegiul Agricol din Valea Călugărească, acesta i-ar fi propus unei eleve de 16 ani, din liceu, să întreţină relaţii sexuale cu el, dar acestea nu s-au concretizat.

"Ne-am sesizat din oficiu în legătură cu această faptă, în condiţiile în care nici eleva şi nici părinţii acesteia nu au depus o plângere sau o sesizare la Poliţie. În cauză a fost deschis dosar penal pentru agresiune sexuală", ne-a spus Alexandru Ursu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Iniţial, ipoteza vehiculată a fost aceea că profesorul şi eleva au întreţinut relaţii sexuale, însă ulterior, din discuţiile cu fata, a reieşit că a fost vorba doar despre avansuri sexuale, care au avut loc în cadrul unei discuţii private, într-un laborator al liceului.

Poliţiştii prahoveni fac cercetări în cauză pentru a lămuri întreaga situaţie, dacă avansurile au existat sau nu şi dacă între profesor şi elevă s-a întâmplat ceva.

Mai puteţi citi

FOTO Viaţa în satul unde trăiesc numai agresori sexuali, în mare parte pedofili: „Este cel mai bun loc pentru ei”. În jur de 150 de oameni trăiesc în armonie într-o comunitate izolată din sudul Floridei, Statele Unite. Aproape toţi sunt bărbaţi şi îi uneşte un lucru: au fost condamnaţi cândva pentru agresiuni sexuale. Satul unic în lume a fost ideea unui preot care încearcă să-i reabiliteze.

Proiect: Codul Penal va include noi sancţiuni împotriva exploatării sexuale şi pornografiei infantile. Guvernul a modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, prin introducerea unor noi infracţiuni. Este vorba de folosirea prostituţiei infantile, folosirea serviciilor unor persoane traficate, fiind adăugate, de asemenea, variante agravante în cazul infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG