Primul târg de turism din acest an, din Prahova. Începe ExpoVacanţa 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La târg veţi găsi oferte pentru concedii în ţară şi în orice colţ al lumii. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova organizează în perioada 18-20 aprilie târgul prahovean de turism ExpoVacanţa 2013, la Palatul Culturii Ploieşti

ExpoVacanţa se află la ediţia a VI-a şi, ca în fiecare an, se adresează turiştilor ploieşteni şi prahoveni, care sunt în căutarea unei vacanţe în ţară sau străinătate.

La această ediţie, vizitatorii pot găsi la agenţiile care vor fi prezente la târg oferte din orice destinaţie din lume, dar pot găsi şi informaţii şi oferte din staţiuni/ destinaţii turistice din România, complexe balneare, hoteluri, pensiuni, cabane.

Şi anul acesta, vizitatorii pot beneficia de oferte pe perioada târgului, pot vizita expoziţia de fotografie, pot participa la tombola cu premii care va aduce câştigătorilor sejururi, cursuri de dans şi multe alte surprize.

ExpoVacanţa este primul pas spre vacanţă. Doritorii de vacanţe pot vizita târgul joi, 18 aprilie, între orele 11.00-19.00; vineri, 19 aprilie, între 10.00-19.00 şi sâmbătă, 20 aprilie, între orele 10.00-17.00.

Informatii suplimentare se pot găsi şi pe site-ul evenimentului www.expovacanta.ro

Mai puteţi citi

Ce-ar fi săptămâna fără puţin teatru? Programul spectacolelor de la „Toma Caragiu“

Frumoasele poveşti care au dat numele râurilor din Prahova: „praful apei“, „locul cu catran“, „strigăturile de pe dealuri“, „valea cu drum“

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort