Ploieşti: A sărit la bătaie pentru că nu a mai primit ţigări şi băutură pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din Băicoi, cu vârste până în 30 de ani, au fost reţinuţi ieri pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina cu propunere de arestare preventivă.

În sarcina învinuţilor a fost reţinută comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. În ziua de 19.07.2010, împreună, au provocat scandal public, iar unul dintre aceştia a provocat avarii mai multor autoturisme aflate în zonă.

Totul a pornit de la faptul că S. Dumitru a fost refuzat de proprietarul unui magazin din zonă, care nu a mai dorit să-i vândă pe datorie ţigări şi băutură. În acest context, S. Dumitru însoţit de mai multe persoane a mers la o sală de fitness din Floreşti, deţinută de acelaşi proprietar, unde a provocat scandal, intrând în conflict cu un grup de persoane apropiate acestuia.

În timpul altercaţiei, mai mulţi participanţi la incident au suferit leziuni care au necesitat transportarea la Spitalul Judeţean Ploieşti pentru acordarea de îngrijiri medicale, niciunul nerămânând internat.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate