Parchetul Prahova a clasat un dosar de înşelăciune în care parte vătămată este Spitalul Câmpina: „Nu se poate stabili cine este persoana care a falsificat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Municipal Câmpina

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a clasat dosarul în care clinica Romgermed a fost acuzată de înşelăciune, fals şi uz de fals. Prejudiciul în aceast dosar a fost stabilit de poliţiştii prahoveni la suma de 471.146 de lei.

Spitalul Câmpina, parte vătămată în această cauză, a atacat în instanţă ordonanţa de clasare a procurorilor, iar decizia definitivă va fi luată luni la Judecătoria Mizil.

Conflictul dintre clinica Romgermed şi Spitalul Municipal Câmpina durează de aproximativ zece ani. În 2008, între cele două entităţi s-a semnat un contract de asociere în participaţiune cu scopul de eficientizare a activităţii din laboratorul de analize al spitalului. Concret, clinica ar fi trebuit să vină cu echipamente specifice activităţii de laborator şi să suprote salariile personalului. Spitalul a acuzat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Între Romgermed şi Spitalul Câmpina au existat acţiuni civile în instanţă, pentru ca în 2016, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) al IJP Prahova să declanşeze o anchetă penală. Suspiciunile de infracţiune au pornit de la un posibil contract falsificat de clinica Romgermed, evident în favoarea ei.

"Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) au definitivat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că între o persoană juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti şi un spital din municipiul Câmpina ar fi intervenit un contract de asociere, ulterior semnării acestuia, reprezentanţii persoanei juridice falsificând o pagină şi folosind exemplarul în mai multe litigii civile pe rolul instanţelor de judecată, obţinând astfel, prin sentinţe rămase definitive, suma totală de 2.356.357,84 lei, din care instituţia sanitară publică a achitat prin executare silită, până în prezent, suma totală de 471.146,44 lei, sumă ce reprezintă şi prejudiciul cauzat efectiv”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al IJP Prahova.

Ancheta a fost începută după ce noua conducere a unităţii medicale din Câmpina a descoperit că în contractul deţinut de Romgermed, erau prevăzute penalităţi de întârziere la plată în valoare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar în documentul aflat în posesia SMC, aceste penalităţi nu existau. 


 

Spitalul Câmpina şi clinica Romgerme au o filă din contract diferită. Procurorii nu au putut dovedi cine a făcut falsul FOTO campinatv.ro

Cercetările au fost preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au decis să claseze cauza, adică să dispună neînceperea urmăririi penale.

În ordonanţa de clasare a procurorului se arată, printre altele, că ”expertiza efectuată în cauză nu a putut stabli data probabilă a falsificării filei nr.3 din contract, concluzionând că nu se poate stabili cu certitudine ce tip de imprimantă s-a folosit, respectic nu se poate individualiza acea imprimantă, fiind necesară identificarea cartuşelor folosite la acel moment, lucru practice imposibil”.

Concret procurorii susţin că nu pot dovedi că reprezentanţii clinicii Romgermed sunt cei care au falsificat o filă de contract, ”nu se poate stabili cu certitudine unde s-a produs imprimarea celor 2 exemplare şi implicit cine este persoana care a falsificat f.3 a contractului în cauză”, se arată în ordonanţa de clasare.

Nemulţumit de deciza Parchetului, Spitalul Câmpina a decis să atace în sintanţă ordonanţa de clasare. Plângerea a fost înaintată Judecătoriei Câmpina în data de 8 februarie 2019. La cererea Romgermed, instanţa a admis ca această cauză să fie strămutată la Judecătoria Mizil care va decide luni, 25 februarie, dacă va cere procurorilor să continue cercetările penale.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare