Onorel, coşmarul poliţiştilor. A evadat din puşcărie de două săptămâni şi terorizează oamenii din trei comune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ulitma fotografie cu Onorel Lupu înainte de a evada din închisoare FOTO IJP Ph

Onorel Lupu (41 de ani), bărbatul evadat de Paşti de la secţia exterioară a Penitenciarului Ploieşti, a ajuns să devină coşmarul poliţiştilor din Prahova, dar şi teroarea localnicilor din trei comune. Omul nu este de găsit de 13 zile.

Deşi toată lumea ştie pe unde hălăduieşte, nimeni nu a reuşit să-l prindă până acum. Pe urmele lui sunt sute de poliţişti şi zeci de câini de urmă, însă degeaba. Onorel Lupu nu se lasă prins.

De mai bine de o săptămână, localnicii din satul Matiţa, comuna Păcureţi, din judeţul Prahova trăiesc cu frica în sân. Nu există noapte fără ca unul dintre localnici să nu fie victima lui Onorel Lupu. Bărbatul este flămând, astfel că intră noaptea prin casele oamenilor să caute de mâncare. A furat până acum din cel puţin şase case din zona Păcureţi- Podenii Noi- Şoimari. Localnicii din Matiţa spun că s-au trezit fără o parte din proviziile cumpărate pentru perioada de pandemie. Onorel a plecat dintr-o casă cu brânză, dintr-alta cu măsline, dar a reuşit să fure inclusiv două perechi de pantofi şi un portofel în care se aflau câteva sute de lei.

Potrivit unor surse, puşcăriaşul evadat nu stă într-un singur loc. Circulă pe o rază de câteva zeci de kilometri, dar cel mai mult a zăbovit în satul Matiţa, din comuna Păcureţi. A ajuns însă într-o singură noapte şi în comuna Podenii Noi, afltă la aproximativ 6 kilometri faţă de Păcureţi. Merge pe firul apei şi ştie să se ascundă de echipajele de poliţie care au împânzit zona.

Poliţiştii îi ştiu traseul, au probe că el a fost autorul furturilor pentru că i-au găsit amprentele în case, dar de găsit nu l-au găsit.

A furat bani, brânză şi măsline

Onorel cunoaşte foarte bine zona. Acolo s-a născut şi a trăit până să ajungă la închisoare. A lucrat cu ziua la pădure, astfel că ştie fiecare loc care ar putea fi folosit drept ascunzătoare. În plus, în cele trei comune sunt foarte multe gospodării părăsite, cu case izolate, pe drumuri greu accesibile. Totuşi poliţiştii sunt convinşi că se ascunde în pădurile de la marginea satului Matiţa.

Deşi a furat o sumă importantă de bani, la magazinele săteşti nu a ajuns. Fie are un complice pe care îl trimite să-i cumpere ţigări (Onorel este fumător înrăit), fie s-a temut să iasă din ascunzătoare pe timpul zilei.

Poliţiştii îl caută în continuare şi spun că este doar o chestiune de zile până ce îl vor găsi.

„CV-ul“ evadatului

Deţinutul evadat are la activ zeci de furturi pentru care a şi fost condamnat în martie 2019 la trei ani de închisoare de Judecătoria Ploieşti. În plus, el este trimis în judecată de către procurorii din Vălenii de Munte într-un dosar în care este acuzat de lipsire de libertate. Potrivit unor surse judiciare, Onorel Lupu ar fi forţat o fetiţă în vârstă de 13 ani să meargă împreună cu el. A ţinut-o departe de famile câteva zile, mai spun sursele citate. Acest dosar se află încă în faza de judecată, pe rolul secţiei penale a Judecătoriei Vălenii de Munte. Pentru că victima este minoră, informaţiile despre acest caz nu sunt publice.

Onorel Lupu a ajuns în închisoare la sfârşitul lunii martie 2019, după ce Judecătoria Ploieşti l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat ”în formă continuată (10 acte materiale) şi în stare de recidivă postexecutorie”. Este cunoscut de către poliţiştii din Prahova drept hoţ din locuinţe. Obişnuia să fure în special biciclete pe care le vindea ulterior. Este din comuna Şoimari, judeţul Prahova, dar înainte să ajungă în spatele gratiilor nu avea un domiciliu stabil. Cunoaşte foarte bine pădurile din zona Vălenii de Munte, dar şi clădirile aflate în faza de construcţie din zona Ploieşti, unde obişnuia să se ascundă înainte să fie încarcerat.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa