Mircea Cosma, cel mai influent politician al ultimului deceniu din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personaj controversat şi influent, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat la al treilea mandat în fruntea judeţului, a marcat scena politică din Prahova în ultimul deceniu

Născut în 1945, la Baia Mare, inginerul Mircea Cosma este absolvent al Universităţii Tehnice „Traian Vuia“ Timişoara. A lucrat mai mulţi ani în domeniu, în ţară sau în străinătate.

În Consiliul Judeţean Prahova este încă din 1992, în calitate de consilier sau de preşedinte. Primul mandat de preşedinte l-a câştigat în 2000, din partea PSD. A urmat o înfrângere în faţa lui Florian Anghel, în 2004, pentru ca, în 2008, să câştige fără probleme al doilea mandat în fruntea CJ Prahova, iar în 2012 pe al treilea.

Este, de asemenea, preşedinte al PSD Prahova, din 2000, reconfirmat anul acesta, funcţie din care conduce cu o mână de fier organizaţiile locale. La 68 de ani, Mircea Cosma pare candidatul perfect şi neobosit la un mandat pe viaţă în fruntea PSD Prahova.

Are relaţii excelente cu social – democraţii de la nivel central şi este cunoscut ca un apropiat al lui Adrian Năstase pe care l-a ajutat, printr-o campanie susţinută, să câştige mandatul de deputat pe Colegiul Mizil, în 2008.

Averea familiei Cosma

Conform declaraţiei de avere de pe site-ul CJ Prahova, familia Cosma deţine un teren intravilan în Ploieşti, de 88 mp, dobândit în 2012 şi un altul la Cornu, de 3.926 de metri pătraţi, dobândit între anii 2004 – 2005 din donaţie plus moştenire, din care soţia deţine o parte de 57%.

Au trei apartamente în Ploieşti, dobândite două prin cumpărare, în 1991 (de 105 mp) şi 2012 (de 145 mp) şi un altul moştenit de soţie, în 2005, în indiviziune cu alte două rude. De asemenea, au o casă de vacanţă la Cornu, de 480 mp, din care soţia lui Mircea Cosma deţine o parte de 57% prin donaţie şi moştenire.
Între anii 1966 – 2012, soţii Cosma au strâns bijuterii în valoare de 6.000 de euro, iar dintr-un teren vândut în Bucov, în 2011, de peste 2.100 de metri pătraţi, 92.000 de euro.

În depozite, conturi şi pe carduri au adunat aproximativ 22.800 de dolari, 35.650 de euro şi peste 50.000 de lei.

Mircea Cosma mai are acţiuni şi părţi sociale la 7 societăţi. În plus, la SC Eol Sol Energy SRL, la care este şi asociat, a acordat un împrumut în nume personal de 35.000 de euro.

Mircea Cosma este şi membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al societăţii Inginerilor Energeticieni din România.

Un pasionat de istorie, este preşedintele fondator al Societăţii Cultural Istorice „Mihai Viteazul“.

Mircea Cosma nu a fost ocolit de scandaluri

Mircea Cosma nu a fost ocolit nici de scandaluri şi, nu o dată, despre preşedintele CJ Prahova s-a vorbit ca despre „un baron local“ al PSD.

În urmă cu mai mulţi ani, numele lui Mircea Cosma a fost vehiculat în scandalul privind realizarea unor investiţii pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Buşteni. În primăvara anului 2003, Octavian Ionescu, un om de afaceri român stabilit în Elveţia, a formulat un denunţ împotriva mai multor persoane, printre care şi Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, dar şi a primarului şi a viceprimarului din Buşteni.

Denunţul viza o mită de două milioane de dolari care ar fi fost cerută de funcţionari pentru realizarea unor proiecte de investiţii în zona Buşteni. Ionescu a reclamat că zece funcţionari publici din cadrul Executivului, de la Consiliul Judeţean Prahova şi de la Primăria Buşteni ar fi primit de la omul de afaceri, în intervalul 2001-2002, bunuri şi bani pentru a elibera o serie de acte necesare în derularea programului de amenajare a zonei turistice Valea Cerbului.

Funcţionarii ar fi primit în jur de 95.000 de dolari şi diverse cadouri şi ar fi beneficiat şi de deplasări sponsorizate în Elveţia.

De asemenea, în 2011, prefectul de atunci, Adrian Dobre l-a acuzat pe Mircea Cosma că, în calitate de preşedinte al CJ Prahova, a votat o hotărâre prin care şi-a despăgubit familia cu 400 de milioane lei vechi din exproprierile pentru drumul de centură DJ 236. Printre despăgubiţi s-au aflat şi cei doi copii ai preşedintelui CJ Prahova, Andreea Oana Cosma şi Vlad Alexandru Cosma. Preşedintele CJ Prahova a justificat situaţia prin faptul că DJ 236 a fost declarat de interes judeţean în 2007, în mandatul de preşedinte al CJ Prahova al lui Florian Anghel, iar copiii săi cumpăraseră terenuri în zonă în 2006, când nu se punea problema construcţiei acelui drum.

În perspectiva regionalizării, dacă Ploieştiul va deveni „capitală“, Mircea Cosma este creditat cu cele mai mare şanse să devină „preşedinte“.

Vă mai recomandăm

Mircea Cosma nu are dubii despre regionalizare. „Ploieştiul va fi capitala regiunii Sud Muntenia!“

Adrian Năstase comparat cu Mihai Viteazul. Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova: „Are şansa să devină legendă vie“

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, despre „războiul steagurilor“: „Geamantul, gara, Ungaria!“

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție