Mama cu afecţiuni psihice care-şi creştea copilul în şopron, ajutată de autorităţi în urma articolului din „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena  a fost preluată de asistenţii sociali împreună cu copilul său şi dusă într-un centru maternal FOTO Diana Frîncu

Mama din judeţul Prahova diagnosticată cu epilepsie şi tulburări psihice, care îşi creştea copilul într-un şopron, are o casă nouă, cel puţin pentru următoarele şase luni. Elena B. a fost preluată joi, 9 noiembrie, de către asistenţii din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Prahova şi dusă într-un centru maternal.

Corina Nicola, purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova, a declarat pentru „Adevărul” că mama, împreună cu fetiţa ei, vor putea rămâne în centru cel puţin şase luni, cu posibilitatea de prelungire a perioadei de şedere.

“În centrul nostru mama şi copilul vor beneficia de absolut tot, inclusiv de asistenţă medicală, dar şi de ajutorul intructorilor de educaţie”, a explicat Nicola.

Iniţial, asistenţii sociali au încercat să o convingă pe mamă să-şi dea acordul pentru ca fetiţa să fie preluată în plasament, însă atât femeia cât şi concubinul său, tatăl copilului, s-au opus.

Elena B. (35 de ani) este diagnosticată cu epilepsie şi tulburări psihice de aspect psihopatoid polimorf, şi nu este capabilă să aibă grijă de un copil atât de mic. Vecinii sunt cei care au intervenit şi au ajutat-o pe Elena să prepare laptele praf pentru Dumitriţa, fetiţa ei, născută în ziua de Sf. Dumitru, dar şi să-I dea tratamentul prescris de medic pentru afecţiunile respiratorii de care suferă.

Din cauza problemelor de sănătate ale mamei, care poate face crize de epliepsie cu pierderea conştienţei în orice moment, dar şi din cauza condiţiilor inumane în care locuieşte, într-o casă de doi pe doi metri, fără geamuri şi cu un acoperiş care se poate prăbuşi în orice clipă.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne