Magistraţii prelungesc interdicţia privind dizolvarea sau lichidarea companiilor Asesoft şi Teamnet, urmărite penal în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă FOTO Inquam Photos

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au prelungit luni, 25 martie, interdicţia privind lichidarea SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, despre care procurorii DNA susţin că ar fi controlate de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi care sunt urmărite penal într-unul dintre dosarele de corupţie în care apare numele acestuia.

Tribunalul Prahova a admis, luni, propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei şi a dispus prelungirea măsurii preventive a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., companii inculpate alături de omul de afaceri Sebastian Ghiţă în unul dintre dosarele de corupţie deschise la DNA Ploieşti pe numele fostului deputat.

Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, măsura privind interdicţia de dizolvare sau lichidare a celor două companii este valabilă pentru 60 de zile, începând din 28 martie 2019 până în 26 mai 2019 inclusiv.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.

Procurorii DNA Ploieşti, care au deschis dosarul instrumentat în prezent de Secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul structurii centrale a DNA, au cerut în urmă cu peste un an instanţei de judecată să interzică iniţierea procedurilor de lichidare sau dizolvare pentru cele două companii.

La acel moment, solicitarea procurorilor anticorupţie a fost făcută în contextul în care, în 29 martie 2017, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva celor două firme pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.

"De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A. până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei”, preciza DNA.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani