Video Locomotiva unui tren de călători a luat foc în gara CFR Ploieşti Sud VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomotiva unui tren de călători a luat foc în gara Ploieşti SUD

Locomitiva unui tren de călători care staţiona în gara CFR Ploieşti Sud a luat foc, mierucri seară. 15 pompieri intervin.

Potrivit Poliţiei Transport Feroviar, incendiul a izbucnit în jurul orei 21.05, la locomotiva trenului Regio nr. 5003, garat pe linia 4 din Staţia C.F. Ploieşti Sud.

     ”Faţă de cele sesizate, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului unde s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă în sala compresorului locomotivei electrice nr. 915304101222, acesta fiind decuplată de la vagoanele pe care le tracta. Pentru stingerea incendiului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului 3 Ploieşti”, a transmis sursa citată.

Pentru stingerea incendiului acţionează un ofiţer şi 15 subofiţeri cu două autospeciale de stingere, o  autospeciala cu azot, potrivit Insepctoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Incediul se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum sub locomotivă. Aceasta a fost decuplată de restul vagoanelor de călători şi trasă pe o altă linie.

Se acţionează cu azot pentru lichidarea incendiului.

    Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele