Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în Prahova. Călătorii s-au autoevacuat, nimeni nu a fost rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători aflat în comuna prahoveană Tinosu, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime, relatează Agerpres. 

Incendiu la un tren de călători în Prahova FOTO Arhivă Adevărul

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii acţionează pentru lichidarea unui incendiu produs la locomotiva unui tren Regio de călători în comuna Tinosu, ruta Ploieşti - Bucureşti, halta Prahova. Călătorii s-au autoevacuat şi, până la sosirea echipajelor, cei mai mulţi au părăsit locul evenimentului, astfel că autorităţile nu pot estima numărul celor care se aflau în tren. Incendiul este localizat şi se acţionează pentru lichidare. Nu există victime, arată ISU. 

Călătorii aflați în tren au fost preluați de trenul IR 1742. Este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri la trenul IR 1628.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”