FOTO Avem cu ce ne lăuda! Olimpicii ploieşteni şi profesorii acestora au fost premiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

165 de olimpici ploieşteni, câştigători de premii naţionale şi internaţionale, dar şi peste 100 de profesori, unii cu mai mulţi „discipoli“ premianţi au fost răsplătiţi vineri cu diplome şi bani pentru performanţele excepţionale din acest an şcolar

Ultima zi din anul şcolar 2012-2013 a fost una specială pentru „elita“ de elevi şi profesori din Ploieşti. 165 de olimpici şi 102 dascăli au fost răsplătiţi de Primăria Ploieşti cu diplome şi bani pentru efortul depus în ultimele luni, performanţe care s-au concretizat în foarte multe medalii şi premii care au fost aduse la Ploieşti de la concursuri naţionale şi internaţionale.

Excelenţa s-a tradus prin faptul că 8 elevi din Ploieşti au fost selecţionaţi pentru loturile restrânse care au reprezentat România la concursurile internaţionale (mulţi dintre ei nici nu au putut ajunge la premiere pentru că se pregătesc sau sunt pe drum spre olimpiade, astfel că şi-au trimis părinţii să ridice premiile), 38 de elevi au luat premii I la olimpiadele naţionale, 17 premiul II, 18 premiul III, iar alţi 74 menţiuni, menţiuni speciale şi medalii.

Doar câteva exemple: Tiberiu Pană, elev în clasa a X-a la Colegiul Mihai Viteazul din Ploieşti a a fost premiat cu medalia de argint la cea de a IX-a editie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinte pentru Juniori, la Teheran, în decembrie 2012, Vlad Costin Alexandru (clasa a XI-a), tot de la LMV a fost selecţionat pentru lotul naţional de informatică al României, Radu Voroneanu, proaspăt absolvent al Colegiului Naţional I.L.Caragiale, a adunat în ultimii ani aproape toate medaliile de aur de la olimpiadele şi balcaniadele internaţionale de profil, Ioana Ciurea a fost selecţionată în lotul care va reprezenta România la Berna, la Olimpiada Internaţională de biologie, iar Alexandru Călin, clasa a X-a în LMV, a participat la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Gwangju (Coreea de Sud). 

O dovadă în plus pentru calitatea corpului profesoral din Ploieşti o reprezintă şi faptul că mulţi dintre dascăli au avut şi câte doi sau trei olimpici, astfel că au fost premiaţi o singură dată pentru cea mai înaltă performanţă.

Valoarea premilor oferite de Primăria Ploieşti a fost de 43.100 de lei. Ceremonia de premiere s-a desfăşurat la Teatrul „Toma Caragiu“. 

Vă mai recomandăm

S-a terminat şcoala şi la Penitenciarul de femei Târgşor. 35 de deţinute au promovat anul

Atelier de reciclare artistică pentru copii, în Foişorul de Lemn de pe Bulevardul Castanilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online