Un mijlocaş spaniol, în teste la Petrolul
0În cantonamentul petroliştilor de la Maribor a ajuns un mijlocaş spaniol pe care Cosmin Contra îl va testa în perioada următoare
Pablo de Lucas Torres este un fotbalist în vârstă de 26 de ani care a evoluat în ultimele două sezoane pentru UD Salamanca.
Crescut la academia lui Sporting Gijon, ibericul şi-a început şi cariera de senior la această echipă, pentru care a jucat până în 2009, trecând, mai apoi, pe la Alaves (2009), Villajoyosa (2009), San Roque (2010) şi Rayo Vallecano B (2010-2011).
Pablo de Lucas a participat la antrenamentul pe care “galben-albaştrii” l-au efectuat în joi seară, el urmând să fie văzut la lucru şi cu ocazia primului joc din Slovenia, care se va disputa sâmbătă, contra croaţilor de la Lokomotiva Zagreb.
Mai puteţi citi