Fântâni secate în Prahova din cauza secetei. O comună alimentată cu apă de la cisternele ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fântânile din Telega au secat din cauza secetei FOTO Arhivă

Canicula care a afectat judeţul Prahova, în perioada iulie- august 2021, pe teritoriul comunei Telega, în satul Meliceşti, a dus la scăderea nivelul apei din fântâni, chiar secarea unora dintre acestea.

Aşadar, dintr-un număr total de 301 gospodării regăsite în satul Meliceşti, au fost afectate de secetă fântânile utilizate de circa 50 de gospodării.

Autorităţile locale au cerut ajutorul Prefecturii Prahova, astfel că vineri în comună au fost trimise mai multe cisterne cu apă potabilă pentru satul Meliceşti, cel mai afectat de secetă.

Ca sursă alternativă de apă, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria comunei Telega şi S.C. Hidro Prahova S.A., locuitorii au la dispoziţie şi o conductă supraterană, alimentată din reţeaua publică de apă.

După această dată, Primăria comunei Telega va avea în sarcină contractarea de servicii pentru aprovizionarea comunei cu apă, iar în situaţia în care se doreşte aprovizionarea cu apă potabilă, aceasta va face solicitare Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în vederea prelevării probelor, cu suportarea cheltuielilor aferente, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Prahova.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online