Două săptămâni de restricţii de circulaţie pe Şoseaua Vestului din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la tramvaiul 102 ar fi trebuit încheiate pe 31 decembrie 2015 FOTO Dana Mihai

Lucrările la tramvaiul 102 vor aduce noi restricţii de circulaţie pe traseul liniei aflate în reparaţie. Acestea vor dura până pe 30 aprilie

În perioada 14-30 aprilie, desfăşurarea de lucrări la calea de rulare şi la suprastructura drumului de pe linia tramvaiului 102 vor duce la restricţii de circulaţie în intersecţia Şoseaua Vestului cu strada Malu Roşu.

Pentru derularea cu rapiditate şi în condiţii de siguranţă a lucrărilor, circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi restricţionată în respectiva intersecţie.

Lucrările de reabilitare, aflate deja în întârziere faţă de termenul iniţial, 31 decembrie 2015, vizează reabilitarea traseului tramvaiului 102.

Mai puteţi citi

Tramvaiul 101 va circula din nou în Ploieşti, după aproape doi ani de lucrări

Nouă proiecte din Ploieşti nu vor fi gata la finalul lui 2015. Hipodromul, pasajul de la Gara de Vest, linia de tramvai 102 au nevoie de termene prelungite

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană