De Moş Nicolae, Sinaia devine cel mai luminos oraş de pe Valea Prahovei. Peste 500 de decoraţiuni vor fi aprinse în staţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, pentru prima dată în istoria staţiunii Sinaia, au fost montate peste 500 de decoraţiuni luminoase de iarnă. Elementul central va fi reprezentat de un brad cu 10.000 de leduri, înalt de 10 metri. Iluminatul festiv se aprinde sâmbătă, de Moş Nicolae

Ziua Sfântului Nicolae va fi sărbătorită la Sinaia prin aprinderea a peste 500 de instalaţii luminoase de Sărbători, în toată zona centrală a localităţii. Pentru prima dată după şapte ani, Sinaia va avea lumini noi, adaptate stilului modern al oraşului, după finalizarea în proporţie de 90% a proiectului de regenerare urbană –  Via Sinaia, Design Verde-Deschis.

Tot pentru prima dată în istoria localităţii, anul acesta au fost montate peste 500 de decoraţiuni luminoase de iarnă. Elementul central va fi reprezentat de un brad cu 10.000 de leduri, înalt de 10 metri, care va străluci în centrul oraşului. 

Lista continuă cu 150 de ornamente pentru stâlpi, 27 de traverse luminoase, 90 de copaci cu leduri care vor fi montaţi în piaţetele principale, 119 perdele luminoase şi 120 de ghirlande.

Aprinderea luminilor va avea loc la intrarea în Parcul Dimitrie Ghica, la ora 18.00. Aici vor fi montante corturi unde se vor distribui gratuit 100 de litri de vin fiert, turtă dulce, ceai şi 1.000 de globuri de Crăciun. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de colinde, cântate de copiii de la şcolile sinăiene.

Tot la ora 18.00 se va deschide Patinoarul din Parcul D. Ghica unde, toată seara, intrarea va fi liberă pentru turişti şi localnici.

Ziua Sfântului Nicolae va avea în acest an şi o importanţă simbolică deosebită pentru sinăieni, prin sfinţirea Crucii Molomoţ, un monument care atestă continuitatea vieţii spirituale în oraşul Sinaia, de peste 500 de ani. Ceremoniile vor începe la Sinaia, la ora 13.00, în zona istorică a oraşului, în cartierul Furnica. 

Crucea a fost ridicată în anul 1858 în locul primului Schit din oraşul Sinaia, Schitul Sfântul Nicoae, ridicat cel mai probabil la sfârşitul secolului al XV-lea. Prima atestare documentară a asezământului monahal datează de la 1581, când Mihnea Vodă îi oferă ca danie două vaduri de moară. Schitul a ars în Razboiul Ruso-Austro-Turc din 1788. Această Cruce este singura dovada materială a existenţei vieţii monahale în oraşul Sinaia de 500 de ani. 

Mai puteţi citi

Primul weekend de schi pe Valea Prahovei. Pârtiile din Azuga şi Buşteni sunt pregătite de intrarea în sezonul de iarnă

Iluminatul festiv se aprinde în ajun de Moş Nicolae la Ploieşti. Concerte, artificii şi daruri pentru cei mici

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG