Concurs de schi alpin la Buşteni. Concurenţii au avut de la câţiva ani până la peste 70

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurenţii au avut de la câţiva ani până la peste 70. FOTO Primăria Buşteni

„Zilele Oraşului Buşteni“, care se desfăşoară în tot acest weekend în staţiunea de pe Valea Prahovei, au cuprins şi o inedită competiţie între schiori de toate vârstele

În fiecare an, de „Zilele Oraşului“, locuitorii din Buşteni, cu mic cu mare, lasă baltă toate treburile şi îşi scot de la naftalină schiurile, beţele şi clăparii pentru a se întrece în tradiţionala competiţie de schi alpin a oraşului.

„Cupa Buştenarului la Schi Alpin” s-a desfăşurat vineri, pe pârtia Kalinderu din Buşteni şi, la fel ca în anii anteriori, competiţia s-a desfăşurat pe 8 categorii de vârstă (băieţi şi fete): sub 10 ani, 10-15 ani, 15-20 ani, 20-35 ani, 35-50 ani, 50-60 ani, 60-70 ani şi peste 70 ani.

La categoria feminin, sub 10 ani, locul I a fost câştigat de o fetiţă de numai o şchioapă, Andrada Butnaru, în timp ce veteran Geta Moldoveanu a luat primul loc la categoria peste 70 de ani.

La masculin, la cea mai mică categorie s-a impus Alexandru Matei Oancea, în timp ce Adrian Bătuşar a luat locul I la cel mai bun schior peste 70 de ani.

Câştigătorii au primit din partea primăriei cupe, medalii, diplome, dar şi premii în bani, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, într-o ceremonie care s-a desfăşurat pe scena aflată la baza Pârtiei Kalinderu.

În mod similar, cei mai buni fotbalişti în sală din staţiune, din echipele Zamora şi Silva, şi-au disputat Cupa Oraşului. Competiţia s-a încheiat cu 5-1 pentru Zamora, finala fiind comentată de Ilie Dobre.

Sărbătoarea continuă la Buşteni, cu multe concerte, dar şi ceremonia de aducere a torţei olimpice pentru FOTE 2013.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort