Cele mai proaste şosele din Prahova. În 2014, judeţul are peste 82 de km de drumuri judeţene de pământ şi piatră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2014, judeţul Prahova are 82,4 kilometri de drumuri de pământ sau pietruite, adevărate încercări pentru localnici şi şoferi în timpul ploilor abundente şi al iernii. Unele cu greu pot fi numite drumuri, fiind, în realitate poteci forestiere sau piste de off-road

Prahova are un total de 1146,868 km de drumuri judeţene, din care 1064,400 km sunt modernizate cu asfalt sau beton de ciment, în timp ce 50,719 km sunt doar pietruite, iar alte 31,749 km sunt încă de pământ.

Pentru localnici sau şoferii care tranzitează aceste drumuri, mai ales în perioade de ploi abundente sau pe timp de iarnă, când ninsoarea provoacă blocaje, dj-urile neamenajate reprezintă un adevărat coşmar.

Oficialii Consiliului Judeţean (CJ) Prahova plasează în topul drumurilor foarte proaste DJ 234, între localităţile Nucet – Salcia, un dj „presărat“ cu numeroase alunecări de teren, DJ 101 T, Valea Doftanei – Bertea – Lutul Roşu, dar şi DJ 201 A, între Ialomiţa şi Ciorani.

În ceea ce priveşte DJ 101 T, care face legătura între satele prahovene Bertea şi Lutu Rosu, lung de aproximativ 12 kilometri, acesta devine în timpul ploilor un adevărat torent, impracticabil chiar şi pentru tractoare, cu noroi până la jumătatea unui stat de om. Peste 8 km din acest drum sunt de pământ.

Din cauza alunecărilor de care este afectat, drumul provoacă şi victime colaterale. Sătenii din Lutu Roşu rămân izolaţi la fiecare ploaie mai consistentă, soluţiile găsite de autorităţi până acum fiind podurile provizorii ridicate peste pârâul Bertea. În viitor, autorităţile locale şi judeţene au decis ca traseul acestui judeţean să fie modificat, proiect blocat deocamdată din lipsa fondurilor pentru care s-a făcut solicitare la Guvern.

Promisiuni există, pentru anul viitor, în ceea ce priveşte DJ 201 A, între Ialomiţa şi Ciorani, un drum judeţean de aproximativ 3,4 kilometri, din care 1 km este de pământ. Partea care aparţine de Ialomiţa a fost începută de autorităţile acestui judeţ, reprezentanţii CJ Prahova având în plan restul care aparţine de judeţul nostru în 2015, însă fără promisiuni certe.

O situaţie interesantă, de care s-au legat mereu promisiuni, dar şi speranţe ale şoferilor este DJ 102 I, care face legătura între satul Trăisteni, din Valea Doftanei, şi limita cu judeţul Braşov. Este vorba despre aproximativ 14,8 kilometri care se prezintă exact ca un drum forestier. Nu este asfaltat decât parţial, iar traversarea lui este indicat să se facă cu maşini de teren. Cu toate acestea, drumul figurează ca arteră judeţeană, modernizată, pentru că a fost în trecut pietruit, drum care face legătura între cele două judeţe, dar şi cu DN 1A.

Turiştii care vor să ajungă pe Valea Doftanei ştiu cel mai bine acest lucru, drumul fiind o piedică importantă în dezvoltarea turistică a zonei.

În anii trecuţi, Consiliul Judeţean Prahova a prezentat un proiect de modernizare al DJ 102I, pentru realizarea acestei lucrări fiind încheiat şi un contract de asociere cu Consiliul Judeţean Braşov, în sensul corelării documentaţiei pentru tronsonul aferent. Valoarea estimativă a modernizării acestui drum este estimată la circa 120.000 lei, iar lucrările ar putea dura 12 luni. Totul a rămas, însă, doar la nivel de promisiuni.

Lista drumurilor de pământ şi piatră din Prahova

1.  DJ 101 T - Valea Doftanei - Lutu Roşu (Bertea)
2.  DJ 102 - Slănic – Schiuleşti (Izvoarele)
3.  DJ 102 I - Trăisteni (Valea Doftanei) - Limita Braşov
4.  DJ 103 S - Magula - Colceag
5.  DJ 104 N –Limita Buzău - Jugureni
6. DJ 129  – Târgşoru Vechi – Cocorăştii Colţ
7. DJ 140 –Ariceştii Rahtivani
8. DJ 201 A –Limita Ialomiţa - Ciorani
9. DJ 206 – Talea
10. DJ 216 A –Ştefeşti - Slănic
11. DJ 219 - Zambroaia (Predeal Sărari)
12. DJ 231 - Gornet – Păcureţi
13. DJ 233 – Ariceştii Zeletin - Gogeasca (Cărbuneşti)
14. DJ 234 - Nucet (Chiojdeanca) - Salcia
15. DJ 235 - Salcia
16. DJ 238 - Sângeru – Tătaru / Tătaru - Malu Roşu (Ceptura)
17. DJ 713 B - DJ 713 - Cabana Piatra Arsă

Vă mai recomandăm

INFOGRAFIE România, corigenta lumii. Politicienii corupţi şi drumurile proaste ne-au aruncat în coada clasamentului global al competitivităţii. Ţara noastră se plasează pe ultimele locuri în topurile mondiale privind regimul taxelor, infrastructura, politicile guvernamentale, corectitudinea în afaceri, piaţa muncii şi capacitatea de a păstra talente.

România, ca la ţară. Cele mai proaste drumuri şi afacerile prin care s-au scurs sute de milioane de euro pe asfaltări. Problemele mici, dar numeroase ne transformă uneori o zi normală într-un calvar. De multe dăţi ele încep cu drumul spre serviciu. Deşi Statul ne încurajează indirect să ne cumpărăm maşini noi şi să le casăm pe cele vechi, tot instituţia care administrează banii pe care îi plătim lunar sub formă de taxe ne pune beţe-n roate, la propriu. adevarul.ro vă propune o vedere înspre cele mai proaste străzi din ţară, drum naţional cu drum naţional.


 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie