Capacitate 2017. Subiectele la Matematică la Evaluarea Naţională în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a VIII-a susţin miercuri proba la matematică în cadrul Evaluării Naţionale. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei avertizează că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video cât şi audio.

UDPATE Ora 11.30: La proba de matematică de la Evaluarea Naţională 2017, elevii au avut de rezolvat trei subiecte de alegebră şi geometrie. Primul subiect, considerat şi cel mai uşor, a fost unul de tip grilă în care rezultatele corecte trebuia completate pe linia punctată.

Astfel, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de calculat un exerciţiu aparent banal, dar la care mulţi au greşit pentru că nu au fost atenţi la ordinea operaţiilor matematice: 20-20:2 = …. Un alt subpunct al primului exerciţiu cerea să se afle aria unui pătrat cu latura de 6 cm, dar şi o problemă pe care ar fi putut să o rezolve chiar şi un copil de clasa a IV-a: Şase caiete de acelaşi fel costă 30 de lei. Trei dintre acestea costă….lei.

La subiectul al doilea, elevii au avut de rezolvat exerciţii cu fracţii, radicali şi funcţii, iar la cel de-al treilea subiect au avut de rezolvat probleme de geometrie, printre altele, să afel aria laterală a cilindrului

Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Prahova în această sesiune s-au înscris 5171 de elevi care vor susţine proba scrisă la Limba Română şi Matematică în 156 de centre de examinare.

Numărul elevilor care susţin examenul de Evaluare Naţională rămâne constant în Prahova. Anul trecut 5.187 de absolvenţi de clasa a VIII-a s-au prezentat la Evaluare, în intervalul 27-29 iunie. Dintre aceştia, 4.455 au obţinut media 5, necesară pentru promovare, ceea ce face ca procentul de promovabilitate, înainte de contestaţii, să fie fost de 85.88%.

În 2015, promovabilitatea înainte de contestaţii a fost de 89.9%.

De asemenea, opt candidaţi din Prahova au obţinut, anul trecut, media 10 la Evaluarea Naţională.

După afişarea notelor, 1.114 elevi din Prahova au depus contestaţii anul trecut.

Examenul se desfăşoară în 156 de unităţi de învăţământ - centre de examen din judeţul nostru, după următorul calendar:

·     19 iunie - Limba şi literatura română, probă scrisă

·     21 iunie - Matematica, probă scrisă

·     22 iunie - Limba şi literatura maternă, probă scrisă

·     26 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16)

·     26 iunie - Depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)

·     27-29 iunie - Rezolvarea contestaţiilor

·     30 iunie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calcului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model