„Buceagul“, misterioasa denumire care a dat numele munţilor Bucegi. Vârful Omu, sanctuar dacic

Originea exactă a numelui Bucegi, munţii de piatră din inima României, este disputată de filologi. „Buceagul“ sau „bugeacul“ pare să fie izvorul denumirii, un cuvânt care desemnează în limbajul oamenilor de la munte atât muşchiul din pădure cât şi pustiul sau jnepenii

Varianta arhaică a numelui „Bucegi“ este „Buceci“, denumire folosită şi astăzi de bătrânii de la munte, şi despre care lingviştii spun că provine din „huceag“, „buceag“ sau „bugeac“.

Este un cuvânt prea puţin lămurit pentru că desemnează, deopotrivă covorul de muşchi verde şi moale al pădurii, un păduriş des şi jos sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni şi ierbărie. Chiar şi tufele joase de jnepeni, numite şi buceag, poate că au dat numele Bucegilor.

Este cert, însă, că localităţi cu numele de Buceag sau Buceag mai există în ţară, în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman, punând la socoteală şi Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu ce aparţinea regatului dacic al lui Burebista.

Originea numelui nu poate fi găsită nici în limbile vecine. Lingvistul Sextil Puşcariu susţine că numele Bucşoiului, unul din munţii care ajunge în vârful Omu, derivă de la Buc, Bucur, tot aşa cum şi Buceci, Bugeci derivă de la Buc cu acelaşi sufix ca în Măneciu sau Moeciu. Iar Bucur este un nume autentic dacic.

Masivul Bucegi ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Este ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Vârful Omu, muntele cu nume de om

Aflat la 2570 metri, Vârful Omu este al unsprezecelea vârf muntos din România, dar, totodată, şi cel mai înalt loc din ţară, populat permanent. Aici se află o cabană şi o staţie meteorologică. 

Legendele care au dat numele acestui vârf sunt numeroase şi la fel de misterioase. Denumirea, în acest caz, este una abstractă, „Omu“, fără o corelaţie cu un fenomen natural sau vegetativ. De asemenea, vârful muntos a fost asociat cu vechii daci şi existenţa, pe acest loc, a unui vechi sanctuar plin de energii speciale, vindecătoare.

Una dintre poveştile asociate cu Vârful Omu este a unui păstor care s-a rătăcit în masivul Bucegi şi a ajuns până în vârful cel mai înalt al muntelui. Nici chiar de la această înălţime nu a putut, însă, să se orienteze, aşa că, furios, a început să blesteme. Drept pedeapsă, Dumnezeu l-a transformat într-o stâncă, care se poate vedea şi astăzi, iar de atunci numele acestui vârf a fost Omu (om).

Aceeaşi stâncă este izvorul unei alte legende. Doar o dată pe an, în asfinţitul din noiembrie, stânca îşi lasă umbra pe platou, desenând o imagine umană, de unde şi numele „Omu“.

Vă mai recomandăm

Frumoasele poveşti care au dat numele râurilor din Prahova: „praful apei“, „locul cu catran“, „strigăturile de pe dealuri“, „valea cu drum“

Povestea cuvântului „mitocan“, spusă de un poliţist ploieştean