Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt vârf din Bucegi. Cum arată Valea Prahovei văzută de la 2.507 m altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brad de Crăciun împodobit în cel mai înalt loc din Bucegi FOTO/Sergiu Olteanu Facebook

Imagini de vis au fost surprinse de meteorologii care în aceste zile se află la staţia meteo din Bucegi, de pe Vârful Omu care petrec sărbătoarea Crăciunului la peste 2500 metri altitudine.

Dacă la baza muntelui vremea a fost blândă, cu temperaturi pozitive, sus, în cel mai înalt punct din Bucegi, a suflat vântul cu puterne, înrgistrându-se, la rafală, mult peste 100 de km/h., iar temperaturile resimţite au fost de -20 de grade Celsius.

Chiar şi în acest condiţii extreme de vreme, la staţia meteo de la Vârful Omu a fost împodobit şi bradul pentru a marca sărbătoarea naşterii Domnului.

 Este probabil cel mai înalt loc din România unde se află un brad decorat de Crăciun.

Salvatorii montani avertizează turiştii care vor să urce pe traseele din Bucegi că în această perioadă este semnalat risc mare de avalanşă.

A nins abundent, iar zăpada viscolită a format troiene înalte chiar şi de peste un metru. 

FOTO Sergiu Olteanu/Facebook

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată