Bărbat reținut pentru că a pătruns în locuința fostei sale iubite. Nu avea voie să se apropie la mai putin de 100 de metri de femeie

0
Publicat:

Un bărbat din Prahova a fost reținut de polițiști pentru nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție. A pătruns în locuința fostei sale iubite, desi îi era interzisă apropierea, la mai putin de 100 de metri, față de aceasta.

Bărbat reținut pentru că a pătruns în locuința fostei sale iubite Foto: Arhivă

Agenții din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați, la data de 30 octombrie, de către o femeie despre faptul că fostul concubin a pătruns în locuința acesteia. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat atât apelanta, o femeie în vârstă de 47 de ani, cât și un bărbat de 37 de ani, ambii din orașul Comarnic.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că pe numele bărbatului era emis un ordin de protecţie, prin care acestuia îi era interzisă apropierea, la mai putin de 100 de metri față de femeie și față de locuința acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

În urma cercetărilor, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. În cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție.

Mai multe pentru tine:
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală